Trebuie să recunoaștem că PAS și Maia Sandu dau dovadă de consecvență. După ce a cîștigat alegerile, noua guvernare nu este dispusă să facă concesii în raport cu principiile afișate și insistă pe o garnitură guvernamentală alcătuită în mare parte din oameni noi ai căror principală caracteristică este de a fi mereu în opoziție cu puterea. Putem conchide că prin învestirea guvernului Gavriliță foștii critici ai tuturor guvernelor vor ajunge să-și vadă visul cu ochii, așezîndu-se în fața pupitrelor de comandă.
Nici măcar scurta guvernare a Maiei Sandu din 2019 n-a fost edificatoare în ceea ce privește potențialul unei asemenea echipe de onegiști convertiți subit în administratori de stat. Foștii miniștri –Popescu, la Externe și Nemerenco la Sănătate – sînt, cu siguranță, dornici de a reveni în funcțiile ocupate anterior și văzuți și de ceilalți drept piese indispensabile ai unei guvernări proeuropene. Despre asta ne vorbește ușurința cu care sînt lăsați să plece de la locurile de lucru de acum dar și interesul lor real pentru funcțiile ministeriale pe care le vor ocupa. Ambii sînt din domeniu și au ceva de demonstrat în sfera lor de competențe.
Mai grav stau lucrurile în blocul economic, acoperit de doi cunoscuți onegiști de la Expert Grup – Sergiu Gaibu și Dumitru Budianschi, dar și Andrei Spînu la Infrastructură și Dezvoltare Regională. Trebuie să recunoaștem că finanțele și dezvoltarea economică intră într-o zonă de incertitudine – ambii miniștri responsabili de aceste domenii sînt cunoscuți mai mult pentru calitatea de a critica decît a construi. Acum însă aroganța inerentă unui expert din sectorul onegist care intră în confruntare cu sistemul de guvernare va trebui să fie înlocuită cu abilitățile de a face echipă și subordonarea teoriei abordărilor practice. Ambii specialiști vor avea nevoie de o perioadă de adaptare care ar putea să fie amortizată provizoriu de o perioadă economică incipientă mai fastă bazată pe fluxurile bănești occidentale care, sperăm, vor veni în anii viitori. Oricum aceste ajutoare nu vor fi suficiente pentru a asigura o creștere economică consistentă țării.
Interesantă este și numirea la Agricultură, acolo unde Viorel Gherciu va încerca să demonstreze că implementarea proiectelor unor Bănci Europene îți oferă suficiente abilități pentru a fi responsabil de politicile de stat într-un domeniu cu multe probleme.
Așa numitele ministere de forță – Apărarea și Internele – au ponderi diferite. Îngrijorări trezește Ministerul de Interne care a încăput pe mâîna Anei Revenco, specializată mai mult în chestiuni ce țin de traficul de ființe umane și regimul de vize. În mod tradițional, internele sînt văzute la noi ca un minister care face ordine deseori prin mînuirea obiectelor contondente și necesită o abordare semi-militară. Vom vedea în ce măsură rețetele coabitării oamenilor civili, și încă femei, în ministrele de forță conduse de obicei de ofițeri bărbați va avea succes în cazul țării noastre. Oricum scepticismul rămîne în acest sens la cote destul de înalte.
Surprinzătoare este și numirea la Cultură a lui Sergiu Prodan, cunoscut regizor, care va fi silit să identifice surse adecvate pentru dezvoltarea domeniilor culturale în condițiile unei guvernări de dreapta, deloc favorabilă cheltuielilor excesive care împovărează bugetul unei țări. Candidatul este cunoscut pentru diverse colaborări politice, unele dubioase, dar care nu-i sînt direct imputabile din cauza evidentului caracter comercial. Oricum, un om de talia lui Prodan, trebuie să aibă cel puțin o șansă să-și pună în aplicare propriile viziuni și idei chiar dacă prestația lui la Cultură ar putea să continue trendul început cu filmul Patul lui Procust de a lua mereu de la capăt un proiect fără sfîrșit.
Curioasă este și numirea la Ministerul Muncii și Protecției Socială a lui Marcel Spatari, cunoscut în Moldova pentru proiectul său CUC. Ulterior, liderul erudiților moldoveni a activat în diverse proiecte de consultanță ceea ce il obligă moralicește să transpună în fapt principiile europene în domeniul dialogului social și sistemului de pensii. Ajutoarele europene vor pica la țanc și-l vor ajuta în prima fază să majoreze unele cheltuieli sociale dar societatea moldovenească este în așteptarea unui sistem incluziv, coerent și sustenabil de protecție socială. Prin numirea sa la Minister, Marcel Spatari va întruchipa potențialul ”oamenilor noi”, străini ”sistemului învechit în rele” care sînt obligați să performeze cu orice preț, altminteri eșecul lor va valida sistemul împotriva căruia se pornesc să lupte.
Nu putem trece cu vederea nici alți doi viitori miniștri – Vlad Kulminschi la Reintegrare și Sergiu Litvinenco, la Justiție. Prin desemnarea sa, Litvinenco simbolizează victoria abordării politice și chiar partinice a reformelor în Justiție, diametral opusă abordărilor tehnice pe care, poate oarecum nejustificat, o întruchipa Olesea Stamati. În continuare, putem fi siguri că la justiție va prima principiul scopul scuză mijloacele dar ideea de reformă radicală va fi probabil subordonată nevoii de preluare a controlului asupra sistemului organelor de drept. O primă luptă politică va fi probabil dată pentru postul de Procuror General.
Vlad Kulminschi la Reintegrare este aparent persoana potrivită la locul potrivit, avînd în vedere experiența lui din domeniu. Și, totuși, randamentul acestui ministru va depinde mult de deschiderea de care va da dovadă guvernarea pentru chestiunea transnistreană. Deocamdată, nu prea avem motive să credem că noua putere poate oferi ceva mai mult decît un ”gard” în plusîntre Chișinău și Tiraspol.
Astfel, viitoarea garnitură guvernamentală comportă cîteva dileme fundamentale pe care nu le va putea ușor rezolva. În primul rînd, trezește dubii capacitatea acestor miniștri de a trece ușor de la confortul unor cercetători comozi de cabinet la asperitățile și corvoada zilnică a unor manageri aflați mereu sub presiune. În al doilea rînd, ne întrebăm în ce măsură criticii sistemului vor ști să transforme rutina din oficiile ministeriale în activități mult mai productive sau se vor lăsa absorbiți de practicile inerente unei birocrații fără suflet și întoarse cu fața spre computer. În al treilea rînd, va fi de urmărit cu atenție radicalitatea refomelor propuse de noua guvernare. Promisiunea ”vremurilor bune” se bazează în prima fază de instalarea la guvernare a ”oamenilor buni” care vor schimba, în teorie, țara din rădăcină. În realitate, e de presupus că elanul reformator va scădea în scurt timp și vom asista la o guvernare care, în cel mai bun caz, va fi un pic mai cinstită decît cea a AIE-urilor.
Sperăm că va fi și mai eficientă.