Victoria categorică, înregistrată de Marina Tauber la Bălți, în primul tur al alegerilor locale de duminică, demonstrează clar că locuitorii acestui oraș le-au dat un vot de blam tuturor celor care au condus orașul până acum.
Dacă ne raportăm la cifre, observăm că ceilalți trei favoriți ai cursei, actualul viceprimar, Nicolae Grigorișin, cel care s-a calificat, la limită, în turul doi de scrutin, exponentul puterii centrale, Boris Marcoci, și socialistul Alexandr Nesterovschi, au acumulat, cu toții la un loc, mai puține voturi decât candidatul Partidului „ȘOR”.
Despre ce vorbește acest lucru? Răspunsul este la vedere – bălțenii vor o schimbare, una reală și palbabilă. Asta arată că oamenii s-au săturat de baronii locului, care, sub pretextul „patriotismului local”, îi jefuiesc de ani de zile și le ruinează viitorul. De ani de zile, atrag orașul în bătălii politice sterile și-i folosesc potențialul uriaș în interesele lor politice și de partid, iar în spatele discursurilor patriotarde, fără conținut practic, fac averi de milioane și se îmbogățesc pe seama oamenilor.
De exemplu, cum se face că Nicolae Grigorișin, cel care s-a cocoțat în vârful puterii locale, parazitând pe imaginea lui Renato Usatîi, a ajuns într-un timp destul de scurt un om foarte bogat, cu averi de milioane și case pe malul mării? De unde are bani pentru ceasul său de 30 de mii de euro, pe care și-l etalează fără jenă, în timp ce le povestește bălțenilor, la televizor, cum o să-i fericească el? Și de ce nu i-a fericit până acum? Bineînțeles că bălțenii își adresează aceste întrebări și, desigur, nu le este greu să răspundă la ele.
Iar confirmarea vine chiar de la Renato Usatîi, fostul primar legitim al Bălțiului, care s-a lepădat public de Grigorișin, după ce l-a acuzat de faptul că ar fi corupt, laș și încă și trădător, pe lângă toate. Orice s-ar spune despre Renato Usatîi, în pofida greșelilor pe care le-a făcut, chiar dacă acesta poate fi acuzat de anumite lucruri, un lucru este cert – el a dat dovadă de verticalitate și corectitudine și nu poate fi învinuit de duble standarde în raport cu bălțenii. A câștigat încrederea lor în mod corect și onest, iar când a simțit că nu îndreptățit așteptările, a plecat cu onoare și demnitate.
Unul dintre „hopurile” de care s-a împiedicat Renato Usatîi este chiar personajul pe care l-a crezut om de nădejde și căruia i-a încredințat Primăria, atunci când regimul de la Chișinău îl hărțuia și îl ținea departe de Bălți. Este vorba despre Nicolae Grigorișin. Or, bălțenii sunt oameni toleranți, poate prea credibili pe alocuri, dar nu sunt proști. Ei l-au susținut, în tot acest timp, pe Usatîi, iar susținerea lor pentru Grigorișin, manifestată o perioadă, tot pentru Usatîi era, de fapt. Pentru că îl credeau omul lui de încredere. Cum ar putea ei acum să-l mai susțină pe Grigorișin, când însuși Usatîi le spune direct că acesta este un escroc?
În privința ceilorlalți doi așa-ziși favoriți ai cursei, situația este la fel de clară. Ambii au în spate niște partide care au guvernat și încă mai guvernează Republica Moldova, dar nu au rezolvat problemele bălțenilor, aveau toate pârghiile și puterea să le rezolve repede și la cel mai înalt nivel. Iar bălțenii înțeleg prea bine acest lucru și au preferat rezolvarea problemelor orașului, luptelor politice.
De ce Tauber? Simplu. Pentru că e singurul candidat care le-a vorbit bălțenilor, uitându-se în ochii lor; Pentru că e singurul candidat care s-a referit, în campania electorală, la problemele reale ale orașului și a prezentat soluții pentru ele; Pentru că e singurul candidat care nu a încercat să-și construiască imaginea criticându-i pe alții, ceea ce ea permis in toate sondajele realizate în mun. Bălți să atragă electoratul celorlalți candidați ca obținea a doua pentru turul doi, ceea ce limitează formarea „alianței” la nivel electoral. Candidatul partidului Șor este singurul candidat care are în spate un model clar și confirmat în practică de dezvoltare a satelor și orașelor. Iar Orheiul, pe care Partidul „ȘOR” l-a reconstruit practic din temelii, este destul de aproape de Bălți, așa că majoritatea bălțenilor au putut să se convingă cu ochii lor că ceea ce promite Marina Tauber este realizabil.
Cred că este clar pentru toată lumea care va fi rezultatul după cel de-al doilea tur de scrutin. Singurul lucru neclar este cam cum va arăta, în procente, înfrângerea lui Grigorișin. Pentru că el a pierdut deja, în mod zdrobitor și răsunător. Faptul că Marinei Tauber nu i-au ajuns în jur de o mie de voturi, ca să ajungă primar din primul tur, arată, de fapt, că cel de-al doilea tur nu este altceva decât timp și bani pierduți aiurea.
Grigorișin nu doar că nu și-a recunoscut înfrângerea, dar încă mai și visează la revanșă. A făcut apel la ceilalți perdanți, pe care îi îndeamnă să facă front comun cu el împotriva lui Tauber. Un fel de „alianță”, în frunte cu Grigorișin. În timp când toate sondajele interne candidaților arată că pentru turul doi, ca opțiunea secundară propriul electorat preferă candidatul Șor, formarea „alianței” și înfrângerea fața de Maria Tauber va fi o lovitură asupra nu doar a candidaților dar și partidelor ce reprezintă.
De ce Grigorișin nu se lasă, de ce alege să se umilească până la derizoriu este cumva clar – din cauză că are ce pierde, probabil, dacă pleacă din Primărie, din cauză că înțelege că primul lucru pe care îl va face viitorul primar va fi să-i deconspire schemele și abuzurile și, nu în ultimul rând, din cauză că este un om lipsit de verticalitate. Exact așa cum l-a caracterizat Renato Usatîi.
Autor: Ian Lisnevschi