Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Dumitru Alaiba: Economia Moldovei în 2024 a înregistrat progrese, în ciuda provocărilor
    AUTORITĂȚI

    Dumitru Alaiba: Economia Moldovei în 2024 a înregistrat progrese, în ciuda provocărilor

    2 ianuarie 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Anul 2024 a fost unul cu progrese, iar economia Republicii Moldova începe să-și recapete ritmul, dă asigurări ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Potrivit lui, una dintre cele mai mari provocări rămâne lipsa unei industrii competitive.

    „Anul 2024 a fost unul cu progrese, în ciuda tuturor provocărilor pe care le-am avut. Într-un context complicat, chiar dacă modestă – 0,6% – primele nouă luni au adus o creștere a PIB-ului. Desigur, ne-am așteptat la o creștere mai mare, însă seceta din această vară a afectat considerabil recoltele de porumb, floarea-soarelui și grâu, având un impact semnificativ asupra economiei, dat fiind rolul important al agriculturii în PIB”, a declarat Alaiba în cadrul unui interviu oferit pentru Moldpres.

    Ministrul a subliniat că mai multe sectoare economice au avut performanțe foarte bune, precum tehnologia informației și comunicațiilor (TIC), construcții, industria prelucrătoare, industria energetică, activități financiare, administrație publică, HoReCa, comerț intern.

    „Un semnal încurajator este creșterea investițiilor private, care au avansat cu 12% în perioada ianuarie-septembrie, după scăderile din anii de criză 2022-2023. De asemenea, sectorul construcțiilor a revenit pe un trend ascendent (+6%), iar consumul privat a crescut cu 2,6%, fiind principalul motor al creșterii economice.

    Un alt aspect pozitiv este încrederea tot mai mare a antreprenorilor. Pentru al treilea trimestru consecutiv, companiile investesc mai mult, un semn clar că mediul de afaceri simte perspective bune pe termen lung. Din partea noastră, continuăm să susținem această tendință prin reforme structurale și măsuri care facilitează accesul la finanțare. Direcția generală este una pozitivă, deși anul 2024 a fost marcat de dificultăți, economia noastră începe să își recapete ritmul”, a declarat ministrul.

    Dumitru Alaiba a mai menționat în cadrul interviului că economia țării noastre începe să-și revină.

    „Economia Moldovei merge, funcționează, începe să-și revină. Iar acest lucru se vede: inflația a scăzut, companiile investesc mai mult, iar împrumuturile bancare sunt mai accesibile. Toate aceste progrese reflectă măsurile pe care le-am implementat, dar știm că mai avem de lucru”, a menționat ministrul.

    Potrivit lui, printre pricipalele provocări rămâne lipsa unei industrii competitive și exporturile prea mari de produse brute fără a adăuga suficientă valoare.

    „Una dintre cele mai mari provocări rămâne lipsa unei industrii competitive. Multe dintre companiile noastre nu au acces la suficiente surse de finanțare pentru a crește și a se moderniza. De aceea, lucrăm intens la crearea unei piețe de capital. Aceasta va deschide noi oportunități pentru companii, oferindu-le alternative mai bune pentru finanțare. Scopul este clar: să le ajutăm să investească, să inoveze și să contribuie și mai puternic la economia țării.

    O altă problemă este că exportăm prea multe produse brute, mai ales din sectorul agroalimentar, fără a adăuga suficientă valoare. Soluția este industrializarea și crearea unor lanțuri de producție complexe, care să transforme materia primă în produse finite, competitive pe piețele internaționale.

    Pentru a depăși aceste provocări, ne concentrăm pe politici care să sprijine antreprenorii și să atragă investiții. Totodată, lucrăm pentru a crește numărul locurilor de muncă sigure și bine plătite și pentru a îmbunătăți poziția Moldovei pe piețele externe. Avem nevoie de o economie modernă, care să ofere cât mai multe oportunități pentru toți cetățenii”, a explicat Alaiba.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleBanca Națională a Moldovei schimbă moneda de referință: Euro devine standardul oficial
    Next Article Recean numește un nou consilier pe domeniul muncii și protecției sociale

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Leonid Agutin, Liusea Cebotina, Ionel Istrati, Camelia Melnic și formația “Lume”, pe 15 iulei, în Piața Marii Adunări Naționale la cel de-al doilea concert al Festivalului Absolvenților 2025!

    10 iulie 2025

    Dodon, Vlah și Tarlev – din nou în Rusia. Discuții despre gazele rusești, după alegeri

    10 iulie 2025

    Primarul capitalei reacționează la decizia interdicției: „Sunt la muncă, așa cum am promis”

    10 iulie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Leonid Agutin, Liusea Cebotina, Ionel Istrati, Camelia Melnic și formația “Lume”, pe 15 iulei, în Piața Marii Adunări Naționale la cel de-al doilea concert al Festivalului Absolvenților 2025!

    10 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Dodon, Vlah și Tarlev – din nou în Rusia. Discuții despre gazele rusești, după alegeri

    10 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Primarul capitalei reacționează la decizia interdicției: „Sunt la muncă, așa cum am promis”

    10 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Denis Șova: „Partidul Nostru vine la alegeri cu proiecte concrete și soluții reale pentru ieșirea din criză”

    10 iulie 2025

    …

    GEOPOLITICA

    UE anunță un sprijin de 2,3 miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei

    10 iulie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.