AUR se menține la 34% în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj CURS realizat în perioada 16–22 septembrie. PSD este cotat la 25%, PNL la 18%, iar USR la 8%.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, conform răspunsurilor celor chestionați, AUR ar obține 34% din voturi. PSD ar fi la 25%, urmat de PNL cu 18%. USR este cotat la 8%, iar UDMR la 5%.
În cazul formațiunilor care se situează sub pragul electoral, S.O.S. România este creditat cu 3%, iar Partidul Naționalist Reformarea României – Piedone, Acțiunea Conservatoare și SENS au câte 2%.
Față de măsurarea din august, AUR își păstrează procentul de 34%, în timp ce PSD crește de la 24% la 25%. PNL scade de la 20% la 18%, iar USR de la 10% la 8%. Având în vedere marja maximă de eroare de ±3%, aceste variații trebuie interpretate cu precauție.
Cercetarea a măsurat și percepția românilor asupra direcției în care se îndreaptă țara. 79% dintre respondenți consideră că România merge într-o direcție greșită, în timp ce 15% apreciază că direcția este una bună. Alți 6% nu au exprimat o opinie.
În ceea ce privește posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate, opiniile sunt împărțite în mod egal. 47% dintre participanții la sondaj susțin această variantă, în timp ce tot 47% se declară împotrivă. 6% nu au răspuns.
Mai exact, 36% spun că actuala criză politică ar trebui cu siguranță rezolvată prin alegeri anticipate, iar 11% sunt mai degrabă de acord cu această soluție. În tabăra celor care se opun, 26% sunt mai degrabă împotrivă, iar 21% se declară categoric împotriva anticipatelor.
Sondajul CURS a fost realizat între 16 și 22 septembrie 2026, pe un eșantion de 1.100 de persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani, reprezentativ pentru populația adultă rezidentă din România. Marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost colectate prin interviuri față în față, la domiciliul respondenților.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
