Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » CUB solicită Guvernului acțiuni privind demilitarizarea Transnistriei
    POLITICĂ

    CUB solicită Guvernului acțiuni privind demilitarizarea Transnistriei

    25 aprilie 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) tratează cu îngrijorare acțiunile provocatoare ale forțelor separatiste, care au încălcat din nou regimul Zonei de Securitate, transportând în mod voluntarist, sfidător și necoordonat mai multe unități de tehnică militară blindată în vecinătatea postului de menținere a păcii nr. 9 (stânga) din preajma podului de la Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău.

    Există semnale tot mai clare despre reluarea în regiunea separatistă a procesului de recrutări în structurile paramilitare și continuă rotația personalului militar în GOTR. Mișcările recente de trupe crește nivelul de tensiuni și amenințări de securitate în arealul aflat sub controlul Comisiei Unificate de Control, transmite Știri.md cu referire la Tvr Moldova.

    În aceste condiții, CUB cere autorităților constituționale de la Chișinău o politică de măsuri active pentru a preveni escaladarea acestor tensiuni și reducerea pericolelor existente în regiune.

    În particular, cerem autorităților Republicii Moldova:

    1. să persevereze în procesul de demilitarizare completă a regiunii transnistrene, cerând Federației Ruse să-și retragă necondiționat armele, munițiile și forțele militare dislocate în mod ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, având ca punct de pornire în acest proces denunțarea Acordului din 21 iulie, 1992, cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Guvernul Republicii Moldova are obligația de a recunoaște public încetarea mandatului Misiunii de pacificatori militari și înlocuirea lor cu o Misiune civilă, sub mandat internațional, în scopul întăririi păcii și demilitarizării raioanelor de est;

    2. să sancționeze și să restricționeze activitatea companiilor private, care alimentează structurile paramilitare și militare ale regimului separatist, dar și unitățile militare rusești (GOTR) cu carburanți, alimente, telefonie și alte servicii vitale, considerând că aceste servicii asigură acestor trupe condiții de funcționare;

    3. să regularizeze statutul de ședere al cetățenilor Federației Ruse cu statut de militar, dislocați pe teritoriul suveran al Republicii Moldova fără consimțământul expres al organelor constituționale, precum și tragerea la răspundere administrativă a cetățenilor Republicii Moldova, care se angajează în structurile anticonstituționale, conform art. 23 lit. b din Legea cetățeniei Republicii Moldova și altor prevederi ale Codului penal al Republicii Moldova.

    CUB consideră expirat mandatul exercitat până astăzi de către forțele atribuite de Rusia Misiunii de menținere a păcii și îndeamnă autoritățile Guvernului Republicii Moldova să califice prezența lor pe teritoriul țării noastre ca fiind ostilă și dușmănoasă. Notăm că GOTR este parte componentă a Districtului Militar de Vest al Federației Ruse, implicat activ în războiul de agresiune contra Ucrainei, aceasta însemnând că și GOTR participă, în acest moment, la război. Înțelegem tăcerea aleasă ca tactică în condițiile unor riscuri sporite de securitate, dar ne adresăm autorităților cu apelul de a elimina sursele care alimentează funcționarea forțelor paramilitare și militare străine, aflate pe teritoriul ocupat al Republicii Moldova.

    Cerem Procuraturii Generale să se sesizeze în contextul amenințărilor de securitate națională.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleDECLARAŢIA Partidului „Forţa Diasporei” privind situaţia social-economică  din Republica Moldova
    Next Article Sondaj // Ce împuterniciri suplimentare cred locuitorii Găgăuziei că are nevoie regiunea

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Deputatul Alexander Suhodolski: Găgăuzia și Tatarstan consolidează parteneriatul interregional

    9 mai 2025

    Opinia lui Anatol Țăranu: Prezidențialele din România și lecția pentru Republica Moldova

    9 mai 2025

    Vitalii Ignatiev: „Aderarea la UE e prematură fără rezolvarea conflictului transnistrean”

    8 mai 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Comisia Europeană acuză TikTok de lipsă de transparență în publicitatea online. Platforma riscă o amendă uriașă

    15 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    10 întrebări pentru Maia Sandu. Partidul Republican „Inima Moldovei”: În spatele acestor întrebări stau vocile a sute de mii de părinți și copii

    15 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Ion Ceban: „Familia și copilul rămân în centrul politicilor noastre”

    15 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru): Prioritatea principală a statului sunt oamenii și problemele lor reale, nu lozincile. Să impunem un veto pe lozincile ideologice!

    15 mai 2025

    …

    GEOPOLITICA

    VIDEO// Volodimir Zelenski a ajuns în Turcia: „Trimișii lui Putin arată ca butaforie”

    15 mai 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.