Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Convoi ucrainean cu bani și aur, reținut în Ungaria: Kievul convoacă ambasadorul ungar și cere explicații
    GEOPOLITICA

    Convoi ucrainean cu bani și aur, reținut în Ungaria: Kievul convoacă ambasadorul ungar și cere explicații

    10 martie 2026Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Tensiunile diplomatice dintre Ucraina și Ungaria s-au amplificat după ce autoritățile ungare au oprit un convoi ucrainean care transporta numerar și aur din Austria către Ucraina.

    Ambasadorul Ungariei la Kiev, Antal Heizer, a fost convocat luni la Ministerul Afacerilor Externe ucrainean, unde i-a fost înmânat un protest oficial din partea autorităților ucrainene, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.

    Potrivit diplomației de la Kiev, partea ungară ar fi încălcat mai multe obligații internaționale. Printre documentele invocate se numără Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția de la Viena privind relațiile consulare (1963) și Convenția consulară ucraineano-ungară.

    Convoiul, oprit lângă Budapesta

    Protestul Kievului este legat de modul în care au fost tratați mai mulți cetățeni ucraineni reținuți în Ungaria. Cei șapte bărbați sunt angajați ai serviciului de transport valori al băncii de stat ucrainene Oschadbank și efectuau o misiune de rutină pentru transferul de numerar și metale prețioase din Austria către Ucraina.

    Convoiul era format din două vehicule blindate și transporta aproximativ 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și circa 9 kilograme de aur. Fondurile urmau să fie livrate în baza unui contract între Raiffeisen Bank International din Austria și Oschadbank.

    Transportul a fost interceptat pe 5 martie de autoritățile ungare în apropiere de Budapesta, într-o operațiune la care au participat și unități antiteroriste. Cei șapte cetățeni ucraineni au fost reținuți, iar vehiculele și valorile transportate au fost confiscate.

    Ancheta autorităților ungare

    Autoritățile de la Budapesta au anunțat ulterior deschiderea unei anchete pentru suspiciuni de spălare de bani. În schimb, Kievul susține că transportul a fost legal și realizat în conformitate cu regulile internaționale de transport și procedurile vamale europene.

    Kievul cere returnarea banilor și aurului

    Incidentul a generat tensiuni diplomatice între cele două state. Autoritățile ucrainene acuză Budapesta de reținerea abuzivă a angajaților băncii și solicită returnarea vehiculelor blindate, a numerarului și a lingourilor de aur confiscate.

    Ministerul ucrainean de Externe a transmis că utilizarea intimidării, a presiunii psihologice și a forței excesive împotriva cetățenilor ucraineni este inacceptabilă.

    Totodată, Kievul a criticat faptul că reprezentanților consulari ucraineni nu li s-a permis accesul la persoanele reținute, în ciuda unei solicitări oficiale transmise pe cale diplomatică, ceea ce, potrivit autorităților ucrainene, reprezintă o încălcare gravă a normelor internaționale.

    Inițiativă legislativă în Ungaria

    În cadrul discuțiilor cu ambasadorul ungar, partea ucraineană a solicitat și clarificări privind o inițiativă legislativă anunțată de liderul grupului parlamentar Fidesz din Ungaria.

    Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, proiectul de lege ar putea permite autorităților ungare să păstreze temporar numerarul și aurul confiscate de la convoiul ucrainean pe durata anchetei. Kievul a cerut explicații privind conținutul și obiectivele acestei inițiative legislative.

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleCriza politică din Găgăuzia se adâncește: alegerile locale întârzie, dialogul cu Chișinăul rămâne blocat
    Next Article Victoria Furtună: „Vor să mă elimine din viața publică și să scoată partidul în afara legii”

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Letonia interzice importul de cărți, jocuri video și haine din Rusia și Belarus

    24 iulie 2026

    Un avion de vânătoare rusesc Su-57 s-a prăbușit în apropiere de Moscova

    23 iulie 2026

    UE a aprobat al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

    23 iulie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Angela Cutasevici: Amenzile propuse pentru companii sunt disproporționate și pot lovi puternic IMM-urile

    24 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău

    24 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Letonia interzice importul de cărți, jocuri video și haine din Rusia și Belarus

    24 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Ceban acuză PAS că folosește fondurile europene pentru promovare

    24 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Ion Bulgac: „57% dintre cetățeni își doresc alegeri parlamentare anticipate”

    24 iulie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    Copyright © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.