După ce a fost eliberat de autoritățile din Grecia, Constantin Țuțu și-a amânat revenirea în Republica Moldova. Noul zbor spre Chișinău este programat pentru 7 septembrie.
Inițial, Constantin Țuțu planifica să revină astăzi, 4 septembrie, la 09:30, dar și-a reprogramat cursa aeriană pentru ziua de duminică, 7 septembrie, ora 16:20.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat că fostul deputat democrat Constantin Țuțu, reținut la Atena în luna iulie curent, împreună cu Vladimir Plahotniuc, și-a procurat bilet spre Republica Moldova.
„Nu a avut un statut și nu a avut o măsură restrictivă, respectiv el este cercetat în libertate. (…) Avem informația că are bilete procurate”, a spus ministra.
Amintim că oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a fugit din R. Moldova în iunie 2019 imediat după ce a pierdut puterea, și Constantin Țuțu, fost sportiv și deputat, au fost reținuți și plasați în arest preventiv în Grecia în dimineața zilei de 22 iulie la aeroportul din Atena, în timp ce încercau să plece la Dubai. Presa greacă scrie că cei doi erau însoțiți de o tânără în vârstă de 25 de ani, fostă Miss Moldova 2019.
De menționat că Țuțu este judecat pentru îmbogățire ilicită, proces în care pledează nevinovat. Constantin Țuțu a fost pus sub învinuire după ce procurorii au constatat că, în perioada 2014-2018, în timp ce exercita mandatul de deputat, ar fi devenit proprietarul mai multor bunuri, imobile și automobile de lux, valoarea cărora depășește substanțial veniturile declarate.
În paralel, Țuțu mai are un dosar în judecată. În aprilie 2023, ANI a constatat o avere nejustificată de peste patru milioane de lei. Țuțu nu a oferit explicații inspectorului de integritate, iar ANI a solicitat instituțiilor competente confiscarea averii nejustificate. Pentru a scăpa de executorii judecătorești, fostul deputat PDM a contestat actul Autorității Naționale de Integritate la Curtea de Apel Chișinău.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!