Primarul Capitalei, Ion Ceban, contestă lucrările efectuate în Parcul Catedralei în contextul intervenției la o conductă de termoficare și susține că aceasta nu ar avea un rol esențial pentru sistemul centralizat de încălzire al orașului. Edilul afirmă că este vorba despre o rețea alternativă, iar lucrările ar fi fost inițiate pentru a asigura cu agent termic clădirile Guvernului și Parlamentului.
„Acum câteva zile, când au descoperit, nu era nici o avariere și nici o scurgere. Acum vor face intenționat defecțiune ca să arate că ceva este”, a declarat Ion Ceban, într-o reacție publicată miercuri.
Primarul susține că reprezentanții implicați în lucrări ar fi confirmat că conducta identificată în zonă este una alternativă și nu face parte din magistrala principală.
„Această țeavă alternativă nu afectează orașul și nu are nimic cu rețeaua centrală”, a afirmat Ceban.
Într-o altă declarație, edilul a susținut că lucrările din parc ar avea legătură cu alimentarea cu agent termic a clădirilor administrației centrale.
„Sapă Guvernul pentru a asigura clădirile Guvernului și Parlamentului cu căldură”, a spus Ceban, menționând că au fost efectuate lucrări și la scările de la intrarea în Parlament.
Primarul a respins și eventualele legături dintre intervenție și Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, precizând că situația ar fi fost verificată.
„Nu are nicio legătură cu clădirea spitalului de Urgență, deja am verificat. Și, în general, este o conductă de rezervă, și nu magistrala principală”, a mai declarat Ion Ceban.
Declarațiile edilului vin după scandalul izbucnit în zona Parcului Catedralei, unde poliția a asigurat accesul muncitorilor de la Termoelectrica pentru efectuarea unor lucrări. Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a afirmat că intervenția poliției a fost necesară pentru a permite desfășurarea lucrărilor și a acuzat reprezentanții Primăriei de crearea unor impedimente.
De cealaltă parte, Primăria Chișinău susține că lucrările ar fi fost efectuate fără autorizațiile necesare. În zonă au fost mobilizați zeci de polițiști, inclusiv mascați, iar viceprimarul Pavel Movilă și alte persoane au fost invitate la poliție pentru documentarea unei presupuse încălcări contravenționale, potrivit ministrului de Interne.
Ceban susține acum că intervenția nu vizează magistrala principală de termoficare a orașului, ci o conductă de rezervă.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
