Comisia Electorală Centrală atenționează partidele politice despre obligația de a prezenta până pe 31 martie inclusiv rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2022. Rapoartele pot fi…
Browsing: POLITICĂ
Pe parcursul lunii februarie, în plenul Parlamentului, au fost votate 40 de inițiative legislative. În aceeași perioadă, 32 de proiecte au intrat în procedură legislativă, anunță…
În Israel, primarul Capitalei, Ion Ceban, a avut un număr record de întrevederi oficiale cu politicieni pe care oficialii moldoveni nu i-au întâlnit niciodată, iar acest…
Continuă lucrările de reabilitare a străzii Nicolae Dimo din sectorul Rîşcani. Potrivit primarului general Ion Ceban, lucrările de reparaţie a străzii și trotuarelor, pe ambele sensuri…
Doctorul habilitat în Drept Teodor Cârnaț se vrea președinte. Despre aceasta juristul a anunțat într-un interviu. Acesta a declarat în interviul pentru Dorin Galben că are…
O nouă ședință de judecată în dosarul denumit generic „kuliok” (sacoșa neagră) a avut loc astăzi, 6, martie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), însă în…
Educația este și trebuie să fie o prioritate pentru instituțiile statului. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că la Primăria Chișinău se…
UE intenționează să trimită o misiune civilă în Republica Moldova, a anunțat ediția de duminică a ziarului german „Die Welt”, citând surse diplomatice, potrivit Rador. Publicația…
Briefing de presă susținut de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, cu ocazia împlinirii unui an de la depunerea cererii de…
Europarlamentarul Corina Crețu a declarat joi că a depus actele pentru a obține cetățenia Republicii Moldova, o decizie luată în memoria bunicilor săi, refugiați din Basarabia…