Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat circa 652.000 de lei din fondul măsurilor de profilaxie pentru procurarea a celui de-al doilea lot de vaccin…
Browsing: AUTORITĂȚI
Din păcate și în anul 2024, poporul tătar din Crimeea continuă să se confrunte cu persecuții politice și cu presiuni pe motive etnice, în cadrul ocupației…
Statele Unite ale Americii acordă două granturi în valoare totală de peste 38 de milioane de dolari pentru implementarea mai multor proiecte în Republica Moldova. Guvernul…
Ministrul Finanțelor al Republicii Moldova Victoria Belous va efectua joi, 12 septembrie 2024, o vizită de lucru în raionul Dondușeni. Conform programului, aceasta va avea discuții…
Comisia Electorală Centrală (CEC) reamintește cetățenilor cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere, că mai au la dispoziție…
Militarii prin contract ai Armatei Naționale vor beneficia de mai multe garanții sociale. Un proiect în acest sens a fost examinat astăzi la ședința Comisie securitate…
32 de primari din R. Moldova au participat la Budapesta, în perioada 9 și 10 septembrie, la sesiuni de instruire organizate de Academia Diplomatică din Ungaria…
Ieri, la conferința internațională „Europa în secolul XXI: Suveranitate. Regândire”, Steve Young, șeful misiunii CMI în Moldova, a oferit o perspectivă valoroasă asupra viitorului securității europene…
Intellect Group și AxisMundi.Switzerland au anunțat oficial intenția de a-și uni forțele pentru a crea un centru internațional de analiză, cu sediul la Geneva, Elveția. Scopul…
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu îi invită pe toți doritorii pe data de 14 septembrie la Reședința prezidențială de la Condrița pentru a sărbători împreună pădurea…