Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » BCS cere controlul constituționalității legii de ratificare a Convenției de la Istanbul
    POLITICĂ

    BCS cere controlul constituționalității legii de ratificare a Convenției de la Istanbul

    19 octombrie 2021Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Blocul Comuniștilor și Socialiștilor cere controlul constituționalității legii prin care a fost ratificată Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul. Depunerea sesizării la Curtea Constituțională a fost confirmată pentru IPN de către Stanislav Pavlovschi, responsabil de relațiile cu presa al instituției.

    Autorii sesizării sunt deputații Vasile Bolea și Grigore Novac.

    Convenția a fost adoptată de Consiliului Europei la 11 mai 2011, iar Republica Moldova a semnat-o în februarie 2017, însă ratificarea acesteia a fost amânată de câteva ori. La 1 octombrie anul curent, Parlamentul a votat legea în prima lectură, în lipsa deputaților BCS, care au părăsit sala Parlamentului înainte de vot, numind rușinoasă intenția de ratificare a Convenției. Iar pe 14 octombrie, legea a fost votată în lectură finală.

    Potrivit autorităților, prin ratificarea Convenției de la Istanbul, Republica Moldova se alătură efortului de combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie. Statul se angajează să aloce resurse pentru asigurarea funcționalității centrelor de criză pentru victimele violenței, pentru linii telefonice de urgență, pentru adăposturi.

    Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a criticat în repetate rânduri documentul, sugerând că acesta conține prevederi care „distrug valorile și tradițiile creștine”, „promovează avortul”, „legalizează căsătoriile între persoanele de același sex”, „profanează sistemul educațional”. Și Biserica Ortodoxă din Moldova s-a pronunțat împotriva ratificării Convenției de la Istanbul. Într-o adresare publică, Biserica Ortodoxă menționează că întotdeauna a pledat pentru prevenirea și combaterea violenței, însă prin Convenție se dorește a „eradica tradițiile”, prevederile ei „atentează în mod direct la dreptul părinților de a-și educa copiii”. „Pentru prima oară, un tratat internațional nu echivalează „genul”, în mod clasic, cu sexul biologic”, dar îl definește drept „construct social”… În consecință, rezultă că genul ar putea fi modificat de societate sau de persoană. Prin urmare, acest text neagă realitățile obiective de existență a bărbatului și a femeii”, menționează Biserica Ortodoxă.

    Sursa: Radio Chișinău

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticlePreședinta R. Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială în Austria
    Next Article Vlad Kulminski va întreprinde o vizită de lucru la Moscova unde se va întâlni cu Dmitrii Kozak

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Dispute pe bugetul Capitalei: administrația locală acuză PAS de tergiversări politice

    3 noiembrie 2025

    Ion Ceban: „Viitorul premier trebuie să aibă curaj și să fie independent de fusta politică dictatorială”

    31 octombrie 2025

    Alegeri în regiunea separatistă Transnistria: cine candidează şi când se votează

    31 octombrie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Chișinăul, exemplu de reziliență administrativă – bilanțul celor doi ani de mandat ai primarului Ceban

    3 noiembrie 2025

    …

    POLITICĂ

    Dispute pe bugetul Capitalei: administrația locală acuză PAS de tergiversări politice

    3 noiembrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Premierul încredințează noului ministru al Finanțelor responsabilitatea consolidării finanțelor publice

    3 noiembrie 2025

    …

    EXPERȚI

    Noul Guvern: Executiv de sacrificiu sau unul de cursă lungă?

    3 noiembrie 2025

    …

    GEOPOLITICA

    Volodymyr Zelenskyy anunţă pachet de sprijin pentru ucraineni pe perioada iernii

    3 noiembrie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.