În cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, șefa statului a avut o întrevedere cu Ministra Franței pentru Europa, Laurence Boone, cu care a purtat o…
Autor: 3 Editor
Președintele rus Vladimir Putin ar putea anunța o a doua mobilizare de trupe pentru a-și extinde armata chiar astăzi, potrivit unui raport al Institutului pentru Studiul…
Propuneri cu privire deoligarhizarea Republicii Moldova au fost discutate în cadrul unei ședințe a ministrului Justiției, Sergiu Litviunenco și membrii Grupului de lucru pentru deoligarhizare, format…
Elicopterul s-a prăbușit în dimineața zilei de miercuri, 18 ianuarie, în apropierea unei grădinițe și a unor clădiri rezidențiale din orașul Brovarî din regiunea Kiev, relatează…
Renato Usatîi anunță că revine. Mâine, acesta va susține o conferință de presă despre soarta Partidului Nostru dar și despre actuala guvernare.
În anul 2023, Ministerul Finanțelor își va focusa atenția pe un management al finanțelor publice mai riguros. Printre priorități va fi adoptarea Strategiei de dezvoltare a…
„Am aflat cu multă tristețe vestea prăbușirii unui elicopter în regiunea Kiev. Ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei și colegi de ai săi, precum și civili, inclusiv…
Peste 70% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin integrarea în Uniunea Europeană, a afirmat, marți, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei intervenții susținute la Forumul…
Un elicopter s-a prăbușit lângă o grădiniță din Brovari, în regiunea Kiev, și a izbucnit un incendiu, anunță publicațiile locale. Bilanțul accidentului de elicopter din Brovari…
Partidul Mișcarea Alternativa Națională, înregistrat oficial. Despre aceasta a anunțat Ion Ceban, într-un live pe pagina sa de Facebook. „Vreau să fac un mic anunț. Acum…