Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Fred Duijn. În cadrul întrevederii a fost pusă…
Autor: 1 Editor
Pacificatorii din cel de-al 19-lea contingent al Armatei Naţionale a Republicii Moldova și-au început misiunea în Kosovo. Potrivit ministerului Apărării, militarii au preluat atribuțiile pacificatorilor din…
Asociația Forța Fermierilor ieri a participat la întâlnirea cu ministru Agriculturii, conducerea Serviciului Vamal și companiile-exportatorii de cereale și oleaginoase. În cadrul întrevederii, membrii asociației au…
Deputatul PAS, Radu Marian, a plecat în SUA pentru a participa la un program desfășurat la Universitatea Stanford. Alesul poporului a declarat că participă la un…
Fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, a fost desemnat candidatul Partidului Social Democrat European pentru funcția de primar al municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut…
Ion Ceban, primarul general al Chișinăului, a lansat acuzații privind manipularea prin sondajelor de opinie publice. Primarul a declarat: „Sondajele știu că cele care sunt publice,…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a indicat, miercuri seara, că eliberarea peninsulei Crimeea, anexate ilegal de Rusia în 2014, este una dintre țintele contraofensivei ucrainene în curs…
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa astăzi, 27 iulie, la Summitul Salzburg, din orașul austriac cu același nume. Șefa statului va ține un discurs la…
Primarul General al Chișinăului, Ion Ceban, spune că realizările făcute de către dânsul și echipa sa la Primărie poate fi comentate și apreciate doar de către…
Într-un context politic încărcat, Primarul General al Chișinăului, Ion Ceban, a ieșit în public cu o serie de acuzații grave la adresa guvernării actuale. Conform lui…