Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată pentru corupție
    GEOPOLITICA

    Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată pentru corupție

    8 mai 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru infracţiuni de corupţie, iar dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa, fără a fi încă stabilit vreun termen de judecată.

    Pe portalul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat, în data de 7 mai, un dosar în care ÎPS Teodosie are calitatea de inculpat pentru infracţiuni de corupţie. Alături de Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată şi Ilie Petre, consilier în cadrul Arhiepiscopiei.

    Deocamdată, nu a fost stabilit niciun termen de judecată. 

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au anunţat, la începutul lunii decembrie 2023, că au dispus începerea urmăririi penale faţă de suspecţii Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru cumpărare de influenţă, şi P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru complicitate la cumpărare de influenţă. 

    „În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică «înţelegerea» respectivă”, arăta DNA. 

    Potrivit sursei citate, suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului. 

    Investigaţia Recorder, în baza căreia a fost declanşată ancheta DNA, a fost publicată în 21 noiembrie. 

    În luna februarie, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, a declarat jurnaliştilor că DNA nu are înregistrările originale, iar publicaţia Recorder le-a şters.

    „Procurorul, din punctul meu de vedere, l-a apărat extrem de tare pe martorul din această cauză pentru că este singura depoziţie incriminatoare din dosar şi, bineînţeles, tot de la martor au cumva înregistrarea, dar au reieşit câteva elemente importante. În primul rând, se pare că s-ar fi filmat cu mai multe camere. Nu există niciun fel de dovadă că DNA-ul are originalul acestor înregistrări. Tot ce are DNA în acest dosar sunt nişte înregistrări copiate pe un alt dispozitiv, puse la dispoziţia DNA-ului. Deci, atenţie, DNA-ul nu are înregistrările originale, iar Recorder a şters înregistrările originale. Vorbim despre un dosar fabricat din punctul meu de vedere”, a explicat apărătorul Arhiepiscopului Tomisului.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleTikTok dă în judecată guvernul SUA
    Next Article Cercetați penal: Doi polițiști de frontieră și doi civili, implicați în facilitarea intrării ilegale în Moldova

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Republica Moldova își deschide ambasadă în Kazahstan

    30 iunie 2025

    „Dezgustător și rușinos”: Orbán atacă marșul LGBTQ din Budapesta

    30 iunie 2025

    Proteste masive în Serbia: Mii de manifestanți blochează Belgradul după arestări și refuzul alegerilor anticipate

    30 iunie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Maia Sandu a semnat decretul de numire a fostului consilier Vlad Kulminski în funcția de ambasador în SUA

    30 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Acrobați, jongleri și clovni înfrumusețează vara la OrheiLand, oferind spectacole palpitante și emoții de neuitat

    30 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Criză diplomatică între Baku și Moscova: Azerbaidjanul acuză execuții pe criterii etnice

    30 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Ministrul de externe al Germaniei, Johann Wadephul, vine la Chișinău

    30 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Partidul Liberal intenționează să participe la alegerile parlamentare

    30 iunie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.