Aproximativ 70.000 de alegători sunt așteptați să participe, pe 17 mai, la alegerile locale noi organizate în 10 localități, precum și la două referendumuri privind revocarea primarilor.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), cei mai mulți alegători sunt în municipiul Orhei – 25.633, urmat de orașul Taraclia – 11.677 și satul Costești din raionul Ialoveni – 9.529.
În alte localități, numărul alegătorilor este mai redus: 1.747 în comuna Sadâc (raionul Cantemir), 773 în satul Topala (Cimișlia), 3.066 în satul Mașcăuți (Criuleni), 975 în satul Plop (Dondușeni), 1.233 în Hăsnășenii Mari (Drochia), 1.012 în comuna Frumușica (Florești) și 4.614 în Ruseștii Noi (Ialoveni).
Totodată, referendumuri locale vor avea loc în Sărătenii Vechi (raionul Telenești), unde sunt așteptați 2.130 de alegători, și în Copceac (UTA Găgăuzia), cu 7.570 de alegători înscriși.
CEC precizează că persoanele care și-au stabilit domiciliul sau reședința în aceste localități după data de 17 februarie 2026 nu vor putea vota. Conform Codului Electoral, dreptul de participare este condiționat de înregistrarea domiciliului cu cel puțin trei luni înainte de ziua scrutinului.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
