Deputatul Ion Chicu critică decizia Biroului permanent al Parlamentului de a nu include pe ordinea de zi inițiativa privind suspendarea din funcție a președintei Maia Sandu. Parlamentarul susține că proiectul a fost înregistrat oficial și trebuie examinat potrivit procedurilor legislative.
Reacția vine după ce președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Biroul permanent a respins includerea documentului pe agenda ședințelor Legislativului.
Ion Chicu afirmă că inițiativa a fost depusă la Secretariatul Parlamentului, a intrat în procedură legislativă, iar șefa statului a fost informată despre aceasta. În opinia deputatului, documentul nu reprezintă o solicitare adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), ci o inițiativă oficială înregistrată în Parlament.
„Documentul respectiv nu este trimis la PAS. Documentul respectiv este înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Chicu.
Totodată, acesta consideră că Igor Grosu ar fi comentat subiectul mai degrabă din postura de lider al PAS decât din cea de președinte al Parlamentului.
Deputatul a subliniat că, indiferent de poziția politică față de inițiativă, conducerea Legislativului trebuie să respecte prevederile regulamentului parlamentar.
„Politică poate să facă, dar e obligat președintele Parlamentului să întreprindă pașii prevăzuți de regulament”, a afirmat Ion Chicu.
Acesta solicită ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi și să parcurgă toate etapele procedurale prevăzute de lege.
Amintim că inițiativa privind suspendarea din funcție a președintei Maia Sandu a fost depusă la Secretariatul Parlamentului pe 29 septembrie. Documentul a fost semnat de 46 de deputați, iar anunțul privind lansarea acestuia a fost făcut de Ion Chicu.
