Adrian Culai, fostul secretar general al ALDE, își cere iertare după condamnarea în dosarul finanțării ilegale a formațiunii. Acesta spune că își asumă responsabilitatea pentru faptele comise și că perioada de probațiune s-a încheiat la 15 iulie 2026.
Într-un mesaj video, Culai a declarat că, deși cazul său este încheiat din punct de vedere juridic, consideră că mai are o datorie morală față de cei care au avut încredere în el.
„Din punct de vedere juridic, cazul meu este încheiat. Din punct de vedere moral, datoria mea față de dumneavoastră rămâne. De aceea, am ales să vă privesc în ochi și să vă spun un singur cuvânt: iertați-mă!”, a spus acesta.
Culai afirmă că, în 2023, a acceptat finanțarea ilegală a partidului, despre care susține că ar fi fost vizat de o tentativă de control din partea lui Ilan Șor. Ulterior, potrivit fostului politician, acesta s-a adresat Centrului Național Anticorupție și a denunțat faptele, colaborând cu anchetatorii.
„Mi-am recunoscut vina. Am restituit în bugetul de stat 20.000 de dolari, salariul pe care mi l-a dat Ilan Șor. Nu caut scuze și nu încerc să conving pe nimeni că sunt victimă. Nu voi încerca să rescriu trecutul. Am greșit. Am plătit pentru greșeala mea și îmi asum întreaga responsabilitate pentru ea”, a declarat Culai.
Acesta a calificat acceptarea banilor drept „cea mai mare greșeală” din viața sa și a spus că o singură decizie i-ar fi afectat reputația construită de-a lungul anilor.
„Să nu creadă nimeni că există greșeli mici atunci când este vorba despre integritate. Există o singură linie: ori o treci, ori nu. Eu am trecut-o și am plătit”, a afirmat fostul secretar general al ALDE.
În mesajul său, Culai și-a cerut iertare membrilor formațiunii care au avut încredere în el, dar și copiilor și fostei sale soții.
Totodată, acesta a subliniat că ALDE nu ar trebui judecat prin prisma faptelor sale și a declarat că formațiunea, condusă de Arina Spătaru, trebuie evaluată în funcție de oamenii care o reprezintă și valorile pe care le promovează.
Fostul politician le-a transmis și un mesaj celor care ar putea primi propuneri de finanțare din surse dubioase.
„Dacă cineva vă va întinde un plic, întrebați-l un singur lucru: de unde sunt acești bani? Dacă răspunsul nu vă lasă să dormiți liniștiți, refuzați-l. Pentru că o singură clipă poate costa ani din viață. Eu știu asta. Am trăit-o”, a spus Culai.
Adrian Culai susține că nu mai are și nu va mai avea legături „cu oameni sau bani care compromit politica” și afirmă că își menține susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Pentru ce a fost condamnat
Adrian Culai a fost condamnat la 25 iunie 2025 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, după ce și-a recunoscut vinovăția într-un dosar privind acceptarea cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.
Potrivit informațiilor prezentate atunci, în perioada iunie-august 2023, acesta ar fi acceptat 452.700 de dolari, echivalentul a peste opt milioane de lei, bani destinați consolidării ALDE.
Instanța i-a aplicat o pedeapsă de patru ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, însă executarea acesteia a fost suspendată condiționat, fiind stabilită o perioadă de probațiune de un an. De asemenea, Culai a fost amendat cu 200.000 de lei și i s-a interzis, timp de șapte ani, să desfășoare activități de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice.
Totodată, magistrații au dispus confiscarea în folosul statului a 20.000 de dolari și a unui telefon mobil.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
