Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar fi respins solicitarea liderului ucrainean Volodimir Zelenski privind furnizarea a sute de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, potrivit unor informații citate de presa internațională.
Cererea ar fi fost prezentată în cadrul întâlnirii recente dintre cei doi lideri, desfășurată în Biroul Oval. Trump ar fi justificat refuzul prin faptul că stocurile de interceptoare ale armatei americane sunt limitate și ar trebui păstrate pentru apărarea obiectivelor SUA din Orientul Mijlociu și a aliaților din regiune, în contextul confruntărilor cu Iranul.
Totuși, informațiile privind o reducere semnificativă a rezervelor de rachete interceptoare Patriot și THAAD au fost negate de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. Acesta a declarat că astfel de afirmații sunt false și a acuzat unele instituții media de difuzarea unor informații inexacte.
Potrivit unor date apărute anterior, în timpul operațiunilor militare împotriva Iranului, armata americană ar fi folosit o parte importantă din stocurile sale, inclusiv aproximativ 80% dintre interceptoarele THAAD și aproape 65% dintre cele destinate sistemelor Patriot.
În același timp, Donald Trump ar fi devenit mai precaut și în privința acordării unei licențe care ar permite Ucrainei să producă sisteme Patriot. Dacă anterior liderul american sugerase că ar putea susține această idee, acum el afirmă că o decizie finală nu a fost luată.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
