Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a participat la prima Conferință a președinților parlamentelor statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană, desfășurată la Belgrad.
În cadrul reuniunii, oficialul moldovean a pledat pentru menținerea unui proces de integrare europeană bazat pe merit și pentru recunoașterea progreselor înregistrate de țările candidate.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, Igor Grosu a declarat că, deși statele candidate au ritmuri diferite de apropiere de Uniunea Europeană, acestea împărtășesc același obiectiv – construirea unei Europe „mai unite, mai democratice și mai sigure”.
Președintele legislativului de la Chișinău a subliniat că reformele realizate de țările candidate trebuie să fie urmate de acțiuni concrete în procesul de aderare.
„Republica Moldova știe unde merge. Și vom continua să muncim pentru ca acest drum european să fie parcurs cu seriozitate și cu rezultate concrete pentru cetățeni”, a declarat Igor Grosu.
În marja conferinței, șeful Parlamentului de la Chișinău a avut întrevederi bilaterale cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, și cu președinta Adunării Naționale a Serbiei, Ana Brnabić.
Discuțiile au vizat cooperarea dintre parlamente, evoluțiile privind integrarea europeană a Republicii Moldova, precum și sprijinul oferit Ucrainei în contextul războiului.
Conferința de la Belgrad a reunit președinții legislativelor din statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Participanții au discutat despre provocările și oportunitățile procesului de integrare, schimbul de experiență și consolidarea cooperării parlamentare.
Evenimentul, organizat la inițiativa președintei Adunării Naționale a Serbiei, Ana Brnabić, și a președintelui Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, a avut tema „Integrarea europeană într-un context geopolitic în schimbare”.
