Directorul general al SA „Metalferos”, Petru Bondari, care și-a anunțat demisia la 4 iulie, a declarat pentru anul 2025 o avere ce include 80 de terenuri, mai multe imobile, un depozit bancar de 1,5 milioane de lei și participații în patru companii private.
Potrivit declarației de avere și interese personale, Bondari a obținut anul trecut venituri totale de aproximativ 754 de mii de lei. Cea mai mare parte a banilor provine din salariul primit pentru funcția de director general al SA „Metalferos”, unde a fost numit în noiembrie 2024 – peste 443 de mii de lei.
Alte venituri declarate provin din dobânzi bancare, în valoare de aproximativ 73 de mii de lei, precum și din chirii și arendă – aproape 238 de mii de lei.
Unul dintre cele mai importante active declarate este un depozit bancar deschis la MAIB, în valoare de 1,5 milioane de lei. Acesta i-a adus în anul 2025 venituri din dobânzi de peste 72 de mii de lei.
La capitolul bunuri imobile, Petru Bondari indică 80 de terenuri, majoritatea agricole, dar și loturi intravilane și extravilane. Acestea au fost dobândite în perioada 2010–2023, unele având suprafețe de câteva hectare.
Pe lângă terenuri, fostul director al Metalferos declară un apartament cu o suprafață de aproape 100 de metri pătrați, procurat în 2019, o casă de locuit, două garaje și alte bunuri imobile.
Declarația mai arată că Petru Bondari deține participații în patru companii private: ACTIVIS TRAINING SRL, ACTIVIS TEAM BUILDING SRL, Recycle Art Group SRL și AGROBOND-GRUP SRL. Valoarea participațiilor declarate se ridică la câteva milioane de lei.
Petru Bondari și-a anunțat demisia din funcția de director general al SA „Metalferos” pe 4 iulie, fără a fi făcute publice motivele plecării.
