Rusia a decis să retragă acordul pentru funcționarea Consulatului General al României la Sankt Petersburg și l-a declarat persona non grata pe șeful interimar al misiunii diplomatice. Anunțul a fost făcut după convocarea ambasadorului României la Ministerul rus de Externe, transmite Știri.md cu referire la presa română.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că partea rusă a notificat oficial autoritățile române cu privire la închiderea postului consular și la expulzarea gerantului interimar al instituției.
Potrivit MAE, măsura adoptată de Moscova reprezintă o reacție la deciziile luate de România la sfârșitul lunii mai, când autoritățile române au declarat persona non grata consulul general al Federației Ruse la Constanța și au dispus închiderea Consulatului General al Rusiei din oraș.
Decizia Bucureștiului a venit după prăbușirea unei drone rusești în municipiul Galați, incident în urma căruia mai multe persoane au fost rănite, iar unele bunuri au fost avariate.
Ministerul rus de Externe a transmis că măsurile anunțate constituie un răspuns la ceea ce a numit retragerea „nejustificată” a consimțământului pentru funcționarea Consulatului General al Rusiei din Constanța și la declararea șefului acestuia ca persoană non grata.
Informații despre posibile măsuri de retorsiune au apărut încă din dimineața zilei de joi, când agenția Interfax a relatat că ambasadorul României urma să fie convocat la MAE rus pentru a-i fi comunicate deciziile Moscovei.
Anterior, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, avertizase că acțiunile autorităților române „nu vor rămâne fără răspuns”.
Consulatul General al României la Sankt Petersburg funcționa din anul 2003. Potrivit informațiilor publicate de MAE român, instituția era condusă de Laurențiu Constantiniu, în calitate de șef interimar. România a mai avut un consulat și în Rostov pe Don, însă acesta a fost închis în decembrie 2024, la decizia autorităților ruse.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
