Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a propus o întâlnire directă cu omologul său rus Vladimir Putin în cadrul summitului G7 din Franța, care și-a început lucrările luni la Evian-les-Bains, în încercarea de a discuta o posibilă încheiere a războiului care durează de peste patru ani. Totuși, liderul de la Kremlin nu s-a arătat dispus să participe la astfel de discuții, relatează Reuters.
Zelenski a făcut declarațiile de la o mănăstire istorică din Kiev, avariată în urma unui atac rusesc cu rachete și drone desfășurat în noaptea de duminică spre luni asupra capitalei ucrainene. Președintele ucrainean a precizat că Statele Unite ar fi fost de acord să îl invite pe Vladimir Putin la reuniune, alături de lideri europeni și americani, inclusiv Donald Trump și Emmanuel Macron.
„Am transmis mesajul că suntem gata să ne întâlnim cu Putin în cadrul G7 pentru că Donald Trump va fi acolo și Emmanuel Macron va fi acolo, deci europenii plus America. Aceasta este o ocazie bună, cred, foarte bună de a ne întâlni cu toții”, a declarat Zelenski, vorbind în limba engleză.
Potrivit acestuia, Ucraina a transmis direct invitația și părții ruse, însă nu a primit un răspuns clar. Un oficial ucrainean a precizat că ideea a fost comunicată atât Washingtonului, cât și președintelui francez Emmanuel Macron, fără ca partea franceză să ofere deocamdată un comentariu.
Zelenski a mai amintit că a adresat anterior o scrisoare deschisă lui Putin în care a propus discuții față în față, sugerând că războiul afectează tot mai mult economia Rusiei. În replică, Vladimir Putin a afirmat public că nu vede motive pentru o astfel de întâlnire și a susținut că atacurile ucrainene cu drone nu reprezintă o amenințare semnificativă pentru economia rusă.
În același timp, președintele ucrainean a acuzat Rusia că a lansat un atac „cinic” asupra Kievului și Harkovului, soldat cu cel puțin zece morți, la scurt timp după o convorbire telefonică dintre Putin și președintele american Donald Trump. În total, Rusia ar fi folosit aproximativ 70 de rachete și 611 drone în atac.
Pentru Zelenski, prioritatea la summitul G7 rămâne obținerea de sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, necesare pentru protejarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești. El a precizat că va avea întâlniri atât cu liderii europeni, cât și cu Donald Trump, pentru a discuta modalități de a-l determina pe Putin să încheie războiul.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!