Autoritățile de la Chișinău intenționează să introducă, începând cu 1 iulie, primele măsuri de impozitare a unor importuri din regiunea transnistreană, a anunțat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri.
Potrivit oficialului, legea adoptată de Parlament la sfârșitul lunii aprilie prevede un proces etapizat de aliniere fiscală a regiunii. Printre principalele măsuri se numără constituirea unui fond de convergență până în august anul curent, aplicarea TVA-ului la livrările de energie electrică și gaze către Transnistria din 1 ianuarie 2027, precum și integrarea completă a malului stâng în spațiul fiscal unic al Republicii Moldova până la 1 ianuarie 2030.
Valeriu Chiveri a precizat că Executivul urmează să aprobe în perioada următoare un calendar detaliat pentru implementarea acestor prevederi. El a menționat că primele măsuri vizează aplicarea TVA-ului și a accizelor începând cu 1 iulie, acestea urmând să afecteze în special bunurile considerate neesențiale, precum produsele de lux, tutunul și alcoolul.
Vicepremierul a refuzat să estimeze impactul bugetar al noilor măsuri, explicând că veniturile vor depinde de activitatea economică a întreprinderilor din regiunea transnistreană și de volumul importurilor.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
