Autoritățile Republicii Moldova nu intenționează să reacționeze la incidentele recente cu drone prin măsuri diplomatice dure, precum expulzarea ambasadorului rus neacreditat sau denunțarea tratatelor bilaterale cu Federația Rusă. Precizările au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.
Șeful diplomației moldovenești a declarat că adevărata soluție pentru protejarea cetățenilor nu constă în gesturi simbolice, ci în consolidarea capacităților de apărare ale statului.
„Doar investiția în sectorul de apărare, inclusiv în sisteme antiaeriene și antidronă, ne poate oferi siguranța și garanția că asemenea amenințări nu vor avea un impact nefast asupra cetățenilor”, a afirmat oficialul.
Potrivit acestuia, alte măsuri, precum expulzarea reprezentanților diplomatici sau denunțarea unor acorduri, ar avea mai degrabă un efect psihologic decât unul practic în ceea ce privește securitatea populației.
Declarațiile vin după ce o dronă a căzut recent pe acoperișul unui bloc din cartierul Telecentru din Chișinău. Din fericire, aparatul nu era încărcat cu explozibil, iar autoritățile urmează să stabilească originea acestuia.
Totodată, guvernarea de la Chișinău nu ia în calcul nici denunțarea Tratatului de prietenie și cooperare moldo-rus. Mihai Popșoi a explicat că acest document reprezintă fundamentul relațiilor diplomatice dintre cele două state, iar renunțarea la el ar însemna, practic, suspendarea relațiilor bilaterale și ar putea duce la o escaladare a tensiunilor în regiune.
Tratatul a fost semnat în anul 2001 de fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, fiind prelungit în 2011 pentru încă zece ani. Documentul prevede inclusiv rolul Rusiei de mediator și garant în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
