Dacă ai fost angajat/ă într-un spital clinic municipal și știi despre cazuri asemănătoare sau ți s-a întâmplat și ție, ne poți scrie pe e-mail. Garantăm anonimitate și protejarea surselor.
După publicarea articolului, la adresa redacției Moldova.org și a altor instituții de presă, precum și către autorități a fost expediată „o scrisoare anonimă pe caz de hărțuire sexuală”. Femeia îl acuză pe directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău, Mihai Ciobanu, că „hărțuiește sexual angajatele spitalului”. Scrisoarea a fost expediată anonim „de o fostă angajată a spitalului, cu scopul să se facă dreptate pentru toate femeile care au trecut prin această experiență”.
„Am decis să scriu această scrisoare sub anonimat. Dl. M. Ciobanu este o persoană foarte influentă în mediul medical, dar și este susținut de persoane bine cunoscute din sistem, iar administrația spitalului ascunde comportamentul directorului. Deci, evit să mă expun riscului de a fi atacată din partea acestui director și susținătorilor lui”, se arată în plângere.
Ministerul Sănătății ne-a confirmat în această dimineață, 30 oct. 2023, înregistrarea plângerii.
Relatează că era într-un weekend de iarnă, de gardă. Telefonul intern a sunat, iar vocea secretarei i-a spus că este chemată la domnul director. A intrat în cabinet și s-a așezat la a doua masă, lipită de cea a directorului. Directorul i-a cerut să citească ce pacienți s-au internat și externat. Apoi, el s-a ridicat și a înconjurat masa. În capul angajatei roiau în acel moment mii de gânduri și posibilități. „Poate omul se plimbă, că sunt șefi de aceștia care vorbesc cu tine în timp ce se mișcă prin birou, nu pot să stea într-un loc”, se gândi Ana. Își amintește că l-a urmărit cu ochii cum se îndrepta spre ușă, apoi a auzit „cic” – șeful ei încuiase ușa.
Ana spune că stătea pe scaun, la masă, cu registrele în mână. „El, un bărbat masiv, s-a apropiat de mine, mi-a invadat spațiul personal. Stătea deasupra mea și a încercat să mă sărute, să mă tragă de halat. Așa de tare m-am speriat. Eu am luptat cu dânsul. L-am izbit, l-am lovit, l-am împins. «Ce, ești nebună? Toate femeile ca femeile, dar tu, ce, ești nebună?» Așa cuvinte înjositoare mi-a spus”, povestește Ana. I se înroșesc ochii și îi dau lacrimile. Își șterge încet fața și continuă. „Se vedea că omul se înfierbântase. Am pus mâna pe scaun și i-am zis că dacă nu descuie ușa îi stric geamurile.” Așa a scăpat Ana prima dată. Ajunsă în secție, abia atunci a simțit o durere la spate și a văzut o zgârietură puternică.
Altă dată, o colegă de la sudul Moldovei care era de gardă i-ar fi povestit Anei că au sunat-o din anticameră și au chemat-o la director. Când s-a întors, Ana spune că a văzut-o roșie pe față, cu rujul întins și speriată. „Avea vreo 19 ani. Și-a aranjat sutienul în fața mea și mi-a zis că el a ajuns și în altă parte.”
„Am avut o altă colegă care a demisionat. De multe ori era chemată și când venea, era roșie, se vedea că se zbuciumase acolo. Nu povestea. Era pierdută, dar nu povestea niciodată. Puțină lume care povestește”, spune Ana.
Cu câțiva ani în urmă, spune că o altă colegă i-a povestit cum el a intrat în biroul ei, peste dânsa, o culca pe masa din birou. „Înțelegi cât de tare o hoțcăia acolo? Era la sfârșitul orelor de muncă, când toți lucrătorii sunt duși acasă”, explică femeia.
Femeia, trecută de vârsta de cinzeci de ani, înghite noduri și face pauze lungi între cuvinte. Își amintește că, odată ajunsă în biroul ei, a început să plângă. „Așa mă simțeam de… Când eram mai tânără și se întâmplau de acestea, aveam altă putere pentru a le da repede într-o parte. Dar acum, când ai ani, și cineva vrea să te pupe cu de-a sila, să se culce pe tine cu de-a sila și îți spune că dacă tu nu faci asta, o să suferi la lucru… Așa e de josnic, așa e de dureros, așa e de murdar.”
Și astăzi este chemată. Dar spune că a învățat cum să scape de aceste „vizite”. De cele mai multe ori îi spune că are o urgență la muncă și nu poate lăsa pacientul. „Pentru ce mă cheamă? Pentru o încălcare, eu pot fi chemată la vice-director sau la resurse umane, nu tocmai la director. Sunt convinsă că mă cheamă pentru altceva”, spune Ana.
Însă Ana zice că de multe ori apelurile erau chiar de la secretariat sau de la departamentul de resurse umane. „Eu lor nu le puteam spune că nu pot să vin. Eram invitată la audiență”, explică femeia. Își făcea cruce, își punea masca și se ducea. Spune că trebuia să inventeze ceva din pragul biroului, ca să nu pună mâna pe ea. „Era insuportabil de greu. De la covid încoace, intram și mă prefăceam bolnavă. Îi spuneam că ba am febră, ba că herpes, ba viroză și asta îl oprea”, adaugă Ana.
„Sunt doamne care se tem. Care au soț acasă, dar nu spun… Să audă soțul lor, știi cum… Se spune că nimeni cu de-a sila nu o să îți facă nimic. Iaca, nu o să-ți facă nimic, dar sigur că dintre fetele tinere care au fost chemate multe au mers și cu de-a sila. Dar nu au mai spus la nimeni nimic”, adaugă Ana.
Peste un timp ar fi fost chemată în cabinetul lui. Povestește că nu înțelegea de ce este chemată, controlul registrelor fusese făcut cu puțin timp în urmă. Își amintește că a fost întrebată „cum la tine?” și a rămas surprinsă de tonul prea familiar al directorului. Elena s-a așezat la masă. Spune că directorul a venit lângă ea și s-a întins să o îmbrățișeze. Femeia imediat a blocat îmbrățișarea. S-a speriat. Dar șocul a fost mai mare când în aceeași secundă ușa cabinetului s-a deschis și a intrat un alt doctor.
„După aceea, m-a apucat un tremurici, nu îți închipui. Cum pot eu să mă uit în oglindă? Cine sunt eu dacă m-aș fi culcat cu dânsul, dacă el reușea să mă frângă cumva? Să-mi întoarcă cumva mâinile sau ceva să facă cu mine?”, sunt întrebări care o macină și astăzi pe Elena.
I s-a mai întâmplat o dată, la foarte scurt timp. „Trebuia să ne pregătim pentru un control”, explică femeia. El a intrat în cabinet. Masa și scaunul meu stăteau între fereastră și ușă. „Dar regulile nescrise din spital spun că oriunde directorul nu ar fi fost, în ce secție nu s-ar fi dus, cine îl întâmpină pe dânsul, imediat să se ridice în picioare și să se prezinte: «Eu sunt cutărescu, în garda de 24 de ore, bună ziua, ș.a.m.d.» Infirmierele se temeau de el de prăpădenie”, spune Elena.
„Bună ziua, domnule director”, i-ar fi zis Elena și a ieșit de după masă. „Dar el cu mâinile iarăși să mă îmbrățișeze.” Atunci, spune că, chiar spre surprinderea ei, a găsit puteri și l-a împins, iar el s-a lovit cu capul de dulapul din spate. „Dacă nu era dulapul, precis cădea și era să pățesc vreo nebunie cu dânsul”, se gândi femeia. „Tu ce vrei să arăți? Că ești святая святых (trad.: sfințenia sfințeniilor)? Eu o să te trimit la mănăstire pe tine”, i-ar fi zis directorul.
Povestește că de atunci a apucat-o un tremur care „nu dispare niciodată. Pentru mine, când pune mâna cineva străin pe mine, asta e ceva care… Fără acordul tău, adică cum?”, povestește revoltată Elena. „Am văzut pe urmă că el și la infirmiere îndrăznea”, adaugă ea.
La foarte scurt timp, Elena a demisionat.
Aliona* a refuzat să povestească despre momentele prin care a trecut, însă a spus că este „o temă cam dureroasă, neplăcută. Sinceră să fiu, nu vreau să deschid aceste paranteze. Sunt mulțumită că am scăpat de tot ceea ce este și…”, a mărturisit femeia fără să-și încheie gândul. „Dacă au fost [femei] mai deschise decât mine, cred că aveți răspunsuri suficiente”, a răspuns ea, atunci când am rugat-o să infirme sau confirme faptul că directorul hărțuia sexual angajatele spitalului.
La fel ca Aliona, mai există femei care au confirmat ceea ce se întâmplă la spital, însă nu pot să vorbească despre asta, menționând că „sunt fericite că au scăpat de acel spital și de acel director”.
„Asistenta superioară, vicedirector, doctor, toată lumea cunoaște ce face el. El dezbracă angajatele, le suie pe masă, le… Veneau fetele la mine și îmi spuneau. Acolo toată lumea privește asta ca și cum ar fi normal”, a declarat Nicoleta.
Spune că de-a lungul timpului a fost martoră la momentele când femeile se duceau la director, se întorceau roșii la față și cu costumul șifonat. Le-a ascultat cum povesteau că „s-au îndrăgostit”, că „le propunea să devină șefe”, le spunea că „sunt cele mai bravo, așa cum mie mi-a spus că sunt frumoasă. Cred că așa le ademenea”, explică Nicoleta.
Nicoleta descrie atmosfera din spital. Ea zice că tuturor le este frică, că directorul putea să vină în secții și dea afară pe oricine, explică Nicoleta. Femeia spune că unele femei „acceptă” ceea ce li se întâmplă, pentru că se tem ca refuzul lor să le afecteze salariul sau să le pună locul de muncă în pericol.
„El venea la lucru ca la dânsul acasă. Are un birou mare și are o ușă după care există pat, baie, frigider și tot”, spune Nicoleta, informație confirmată și de celelalte femei intervievate.
-
din angajații din sănătate și asistență socială sunt femei, conform Biroului Național de Statistică.
Femeia povestește că de-a lungul anilor a simțit pe propria piele ce înseamnă „să te duci în cabinetul directorului”. Potrivit ei, „așa era organizat spitalul. Dacă să mă duc la o perfecționare, așa cum trebuie să fac ca să evoluez, instituția ar trebui să ți-o dea automat. Dar aici eu trebuia să mă duc să o cer, și nu de la secția de resurse umane, ci de la director. Și el decide dacă ți-o dă sau nu. Dacă tu vrei în concediu, ceri domnului director să-ți semneze cererea. Așa că, tu când tare vrei în concediu, tu amâni momentul, pentru că tu înțelegi ce te așteaptă. Fie concediu, perfecționare, dare de seamă de semnat. Și atunci începea…”, explică femeia.
Diana spune că de regulă, nu te invita să te așezi. Cel mai des discuția avea loc în picioare. „El se apropia, invada spațiul personal și te întreba ce vrei. Putea să te ia de mână. Apoi începea să te pupe. De câte ori mă duceam, de atâtea ori am fost pupată peste tot, acolo unde nimerea, dacă nu eram suficient de atentă. M-am învățat să mă duc la dânsul și să țin mâinile ușor ridicate, ca să păstrez o anumită distanță și să reacționez imediat dacă încerca. Îmi amintesc că, de fiecare dată când reveneam în secție, mă spălam pe față, pe buze. E foarte dezgustător.”
De asemenea, Diana relatează că odată ce opunea rezistență, fraza pe care o auzea cel mai des era „tu ce, ești монашка? [trad.: călugăriță]”.
Altă dată, își amintește Diana, „directorul a început să alerge după mine, în jurul meselor din cabinetul lui. În această alergătură în care evitam să fiu atinsă, mi-a căzut cercelul”, povestește Diana. „Fiecare femeie care nimerea la el era întrebată: «tu vrei să fii șefă de secție?»”, spune Diana. Ar fi aflat asta din discuțiile cu colegele ei.
Spune că nu i s-a permis să meargă nici la conferințe sau congrese, unde s-a oferit să achite ea toate cheltuielile. „Eu în toți acești ani parcă am fost înapoiată. Nu am fost nicăieri, deși au fost posibilități. Nu am fost la nicio specializare, nici la o perfecționare, nu am făcut nicio categorie.” Pentru că nu a reușit să obțină anumite competențe, ezita să-și schimbe locul de muncă. Totuși, în prezent, Diana nu mai este angajată a instituției și ne-a spus clar că ea și-a dat demisia de acolo doar din cauza directorului spitalului.
Într-un răspuns oficial pentru Moldova.org, directorul instituției acuzat de hărțuire sexuală, a declarat plângerile femeilor sunt „subiective, calomnioase, false, defăimătoare”.