Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Jurnalist // Ion Ceban a dat startul coalizărilor politice pro-europene oponente PAS
    EXPERȚI

    Jurnalist // Ion Ceban a dat startul coalizărilor politice pro-europene oponente PAS

    14 aprilie 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a susținut ieri, 13 aprilie, o conferință de presă desfășurată la sediul Partidului Mișcarea Alternativa Națională în care a spus că, după 11 mai, va prezenta conducerea formațiuni politice create de el, va oferi cu titlu gratuit suportul Primăriei Chișinău pentru organizarea manifestației anunțată de președintele Republicii Moldova, denumită generic „Moldova Europeană” și va oferi platforma politică nou creată tuturor celor care împărtășesc aceiași viziune cu el, formațiuni politice ori persoane politice independente.
    „MAN consideră că integrarea europeană a Republicii Moldova trebuie să devină idee națională. MAN va propune semnarea unui pact similar celui de la Snagov. Pledăm pentru această teză și vrem cât mai multă lume să o împărtășească”, a specificat Ceban.
    Anunțurile făcute de el reprezintă răspunsul MAN la acțiunea politică inițiată de președintele Republicii Moldova, prin manifestarea „Moldova Europeană”.
    Mai mulți comentatori politici, din România și Republica Moldova, au afirmat că mitingul de amploare anunțat de doamna Sandu reprezintă o primă acțiune de campanie electorală a PAS dedicată atât campaniei prezidențiale de anul viitor, cât campaniei pentru alegerile locale din acest an. Toți comentatorii politici sunt de acord că, prin organizarea acestui miting, doamna Sandu vrea să își consolideze imaginea de lider al mișcării Pro Uniunea Europeană.
    Primarul Ceban a declarat, de mai multe ori, că scopul lui este de a câștiga un nou mandat la Primăria municipiului Chișinău și că nu este interesat să candideze pentru instituția prezidențială.
    Ceea ce înseamnă că, din punct de vedere imagologic, Ion Ceban nu atentează la imaginea de lider național a doamnei Maia Sandu.
    Este clar că șeful administrației locale a municipiului Chișinău se mulțumește cu fotoliul pe care îl deține și pe care și-l adjudecă, deocamdată, cu succes. Amintesc că, în acest moment, toate cercetările sociologice îl arată ca viitor câștigător al alegerilor pentru Primăria Chișinău.
    Anunțul de organizare a mitingului „Moldova Europeană” a creat dispute în spațiul public moldovenesc. Constat, la rece, că decidenții Partidului Acțiune și Solidaritate au aplicat și de această dată un proverb de demult: divide et impera, desparte și stăpânește. Împărțirea forțată a societății moldovene în pro-europeni și anti-europeni a introdus pe agenda zilei o temă falsă de discuții.
    Introducerea unei teme false de discuții îndepărtează pericolul ca cetățenii să discute temele cu adevărat sensibile existente în societatea moldoveană – inflație, sărăcie, șomaj, degradare demografică. Teme de care se face responsabilă guvernarea PAS și președintele Maia Sandu.
    Primarul Ceban este conștient de tactica adoptată de putere. „Nu ar trebui să etichetăm cetățenii, nu ar trebui să-i dispersăm. MAN îndeamnă clasa politică să nu divizeze societatea moldoveană”, a subliniat primarul Chișinăului. De aici și oferta făcută, de deschidere spre colaborare cu formațiuni politice care împărtășesc aceiași viziune.
    Participarea lui Ceban la mitingul pro-european nu înseamnă că acesta s-a încolonat manifestației de partid organizată de PAS.
    Primarul Ceban a subliniat că aderarea statului moldovean la Uniunea Europeană se face în baza unor rezultate palpabile obținute în plan local, mai apoi în plan național. Simpatizanții primarului de Chișinău sunt profund dezamăgiți de modul în care este administrat statul moldovean, dar sunt satisfăcuți de modul în care este administrată capitala moldoveană. Această realitate există – nu poate fi trecută cu vederea chiar dacă PAS încearcă să schimbe agenda discuții a cetățeanului introducând teme false.
    După ce participanții la acest miting vor pleca acasă, tot Primăria condusă de Ion Ceban va face curățenie în Piața Marii Adunări Naționale. Pentru că, indiferent de etichetele distribuite de partidul de guvernământ la adresa primarului, Chișinăul a fost și este o capitală europeană. Iar europenitatea unui oraș ori a unui partid se dovedește prin fapte.
    Mitingul din 21 mai este o oportunitate pentru construirea alianțelor politice împotriva monopolizării curentului pro-european de către PAS. Ceban a observat această oportunitate și o folosește. Ar fi fost o eroare gravă să nu facă asta.
    Autor: Victor Nichituș
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleDorin Recean s-a întâlnit cu reprezentanții Comunității evreiești din Moldova
    Next Article Reacție după ce Ministerul Culturii a ignorat anunțul Primăriei Chișinău de a transforma o porțiune din str. 31 august în spațiu pietonal

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Moldova va primi sprijin constant din partea Poloniei după alegerea lui Nawrocki

    2 iunie 2025

    Val de ură împotriva românilor din R. Moldova: Explicația unui expert

    22 mai 2025

    Miturile anti-UE recirculate înainte de alegeri, demontate de un expert

    6 mai 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Ministrul Daniel David vizitează Chișinău pentru a consolida cooperarea în educație și cercetare

    8 iunie 2025

    …

    POLITICĂ

    Dezbateri pe tema sănătății: specialiștii cer continuitate și abordare intersectorială

    8 iunie 2025

    …

    POLITICĂ

    Dmitri Medvedev se oferă să medieze pacea între Donald Trump și Elon Musk

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Miting de amploare la Comrat: Găgăuzia cere Chișinăului încetarea presiunilor și respectarea autonomiei

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    „Popor jefuit deschis”: Blocul Alternativa denunță sărăcia extremă și eșecurile guvernării din raionul Drochia

    7 iunie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.