Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Maia Sandu a venit cu un mesaj cu prilejul Zilei Poliției
    POLITICĂ

    Maia Sandu a venit cu un mesaj cu prilejul Zilei Poliției

    19 decembrie 2022Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Președintele Maia Sandu i-a felicitat pe angajații sistemului polițiensc din țaraă cu Zilei Poliției.

    Șefa statului le-a mulțumit polițiștilor pentru efortul pe care îl depun în fiecare zi pentru ca oamenii din țara noastră să se simtă în siguranță acasă, în spațiul public, să-și simtă viața, drepturile și proprietatea protejate.

    „Știu că ați muncit deosebit de mult în anul care trece. Știu că cetățenii țării noastre trebuie informați mai bine despre toate eforturile pe care le faceți și despre complexitatea lor în creștere, ca să aprecieze la justa valoare eficiența poliției naționale. Înțeleg și faptul că sporurile și creșterile de salariu oferite polițiștilor nu reprezintă încă o remunerare justă a muncii și sacrificiului dumneavoastră. Mulți dintre voi ați venit în poliție motivați, înainte de toate, de patriotism, de dorința de a proteja comunitatea. Pe aceste valori se ține societatea noastră.

    În anul 2022, lumea a devenit mai periculoasă, mai instabilă. În această lume nouă, în care bombardarea localităților cu populație civilă sau atacurile asupra infrastructurii vitale au devenit știri obișnuite, Moldova e o țară afectată grav. Și chiar dacă războiul s-ar încheia acum, consecințele lui negative se vor simți mult timp.

    Din păcate, evaluările arată că războiul ar putea dura. Ce înseamnă asta pentru țara noastră? În primul rând, înseamnă provocări majore pe dimensiunea de securitate. Cresc riscurile de activități criminale: trafic de arme, de persoane și de droguri, spălare de bani, crimă organizată, contrabandă și alte forme de crimă transfrontalieră. Crește presiunea pe economia țării, pe buget, pe instituțiile statului, nevoite să funcționeze în regim de criză continuă.

    În aceste condiții, trebuie să creștem încrederea societății în poliție. Cetățenii trebuie să știe că pot conta pe polițiști, să fie convinși că oamenii legii le vor apăra viața, proprietatea și interesele, chiar și în cele mai grele circumstanțe. Această încredere este un element important de coeziune, pe care trebuie să-l cultivăm în Republica Moldova”, se arată în mesajul semnat de Maia Sandu.

    Șefa statului a mai anunțat că angajații Poliției vor avea o creștere salarială în 2023, chiar dacă bugetul de stat pentru anul viitor va fi mai mic. „Vom continua să aplicăm la necesitate instrumentul de spor salarial în situațiile de criză”, a precizat ea.

    De asemenea, președintele a menționat că trebuie depuse eforturi pentru a ridica prestigiul meseriei de polițist.

    „Vă felicit pentru că aveți puterea să mențineți statul de drept, să preveniți și să curmați încercările de a atenta la siguranța oamenilor, într-o societate democratică unde legea e în capul mesei. Azi celebrăm bărbații și femeile care au decis să devină protectori ai comunităților noastre. Munca voastră nu se va sfârși niciodată, mereu vom avea provocări și încercări, dar am încredere în curajul, cunoștințele și determinarea dumneavoastră să protejați legea și drepturile omului și să nu lăsați răul să învingă. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți și vă urez sănătate și succes”, a mai menționat Sandu.

    sursa: noi.md

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleCeban: Ne-ar trebui vreo 10 zile ca să dezbatem bugetul municipal. 10 zile, nu 4 ore cum a consultat Guvernul buget național
    Next Article Kievul a fost atacat din nou cu drone iraniene

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Dmitri Medvedev se oferă să medieze pacea între Donald Trump și Elon Musk

    7 iunie 2025

    CEC va monitoriza renumărarea voturilor la Boldurești

    7 iunie 2025

    Psihologii din România și Republica Moldova colaborează la Chișinău

    7 iunie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Dmitri Medvedev se oferă să medieze pacea între Donald Trump și Elon Musk

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Miting de amploare la Comrat: Găgăuzia cere Chișinăului încetarea presiunilor și respectarea autonomiei

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    „Popor jefuit deschis”: Blocul Alternativa denunță sărăcia extremă și eșecurile guvernării din raionul Drochia

    7 iunie 2025

    …

    POLITICĂ

    CEC va monitoriza renumărarea voturilor la Boldurești

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Declin demografic și sisteme publice eșuate: Liderii Alternativa prezintă realitatea sumbră a Moldovei din Soroca

    7 iunie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.