Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că orice șansă de negocieri va fi închisă dacă Rusia va organiza referendumuri în zonele ocupate și că cei care îi vor ajuta să facă asta vor fi trași la răspundere. „Nu vom ceda nimic din ce este al nostru”, a afirmat el. Totodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ca inspectorii internaționali să aibă acces la centrala nucleară Zaporojie, după ce Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc în weekend de bombardarea celei mai mari centrale atomice din Europa, scrie Reuters.
Forțele ruse au comis 27.203 crime de agresiune și de război pe teritoriul ucrainean de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie și până în prezent, potrivit unui raport publicat luni de Biroul procurorului general al țării, citat de agențiile de presă EFE și Ukrinform.
Conform documentului, 26.190 de delicte se referă la încălcări ale legilor și obiceiurilor războiului. În același timp, 73 de incidente au legătură cu planificarea, pregătirea sau declanșarea și ducerea unui război de agresiune, în timp ce alte 28 vizează propaganda de război neadaptată la convențiile internaționale.
Biroul procurorului general a înregistrat 912 alte diferite delicte încă necatalogate, de asemenea atribuite forțelor ruse.
Între altele, autoritățile ucrainene au înregistrat 12.724 de crime împotriva siguranței naționale, dintre care 8.783 sunt legate de uzurparea integrității teritoriale și inviolabilitatea Ucrainei. Parchetul a înregistrat de asemenea 1.525 de cazuri pe care le califică drept înaltă trădare, alte 1.800 drept delicte de colaboraționism, 113 de complicitate cu statul agresor; 64 de delicte calificate drept sabotaj și 439 de infracțiuni cu clasificări juridice diferite.
Parchetul ucrainean a deschis 1.451 de proceduri penale pentru infracțiuni legate de copii de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina
Diferite organisme internaționale, între care ONU, au inițiat investigații pe teritoriul ucrainean pentru a documenta presupusele crime de război comise de trupele ruse.
În plus, unele țări ale Uniunii Europene au trimis experți în locuri precum Bucea sau Irpin, în nordul Ucrainei, pentru a găsi dovezi ale acestor crime.
Ucraina a efectuat lovituri cu rachete cu rază lungă asupra bazelor trupelor rusești și a două poduri cheie peste râul Nipru, au declarat oficialii ucraineni, potrivit The Guardian.
„Rachetele au lovit singurele două puncte de trecere pe care Rusia le folosește în sudul Ucrainei”, a declarat Natalia Humeniuk , purtătorul de cuvânt al comandamentului militar de sud al Ucrainei.
Afirmațiile nu au fost verificate în mod independent, dar anterior, Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației pro-ruse din Herson, a declarat agenției de presă Interfax că podul Antonivski a fost lovit din nou.