Mii de protestatari au luat din nou cu asalt sediul premierului din Sri Lanka. Ranil Wickremesinghe a anunțat că va demisiona după ce va fi instituit un guvern interimar, dar mulți protestatari îi cer să plece imediat, relatează BBC. Premierul a instituit stare de urgență în toată țara.
Premierul a preluat oficial și funcția președintelui
ACTUALIZARE 12.02 Premierul Ranil Wickremesinghe nu este în biroul său atacat de protestatari și, prin urmare, nu este în pericol imediat, potrivit BBC.
Wickremesinghe s-a ascuns în ultimele zile, dar a continuat să emită mai multe ordine, inclusiv declararea stării de urgență și interdicții de circulație pentru unele zone ale țării.
De asemenea, el a fost confirmat în funcția de președinte interimar de către șeful Parlamentului.
Televiziunea publică și-a suspendat emisia
ACTUALIZARE 11.58 Emisia postului național de televiziune din Sri Lanka, Rupavihini, a fost suspendată.
Decizia de opri transmisiunea a fost luată după ce protestatarii au intrat în birourile canalului TV.
Știrea inițială: După plecarea președintelui Gotabaya Rajapaksa, Wickremesinghe devine automat președinte interimar timp de 30 de zile, conform constituției țării.
„Dacă nu aflăm de demisia președintelui și a primului ministru până seara, ar putea fi nevoiți să ne adunăm și să cucerim parlamentul sau o altă clădire guvernamentală”, a spus un protestatar, Buddhi Prabodha Karunaratne, pentru Reuters.
„Suntem împotriva guvernului Gota-Ranil. Ambii trebuie să plece”, a adăugat el.
Rajapaksa a aterizat miercuri în Maldive, după ce şi-a părăsit ţara la bordul unui avion militar. El anunațase, în urma protestelor masive din weekend, că va demisiona oficial astăzi. Potrivit unor surse citate de BBC, demisia a fost scrisă, dar nu va fi publicată oficial decât după ce președintele ajunge la destinația finală.
Liderul în vârstă de 73 de ani, care a încercat fără succes să părăsească ţara marţi, a decolat miercuri dimineaţă de pe aeroportul internaţional din Colombo împreună cu soţia sa şi o gardă de corp la bordul unui Antonov-32, au declarat pentru AFP responsabili ai serviciilor de imigraţie.
Acum, oamenii nemulțumiți de modul în care a fost gestionată economia țării, aruncată în cea mai gravă criză din ultimii 70 de ani, cer și plecarea imediată a premierului. Ei sunt, de asemenea, nemulțumiți că președintelui i-a fost pus la dispoziție un avion militar la solicitarea lui Wickremesinghe.
Imaginile publicate pe rețelele sociale îi atată pe protestatari urcați pe gardurile clăririi în care se află biroul lui Wickremesinghe.
Poliția a folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe protestatari, dar aceștia încearcă să intre în clădire. Unii oameni au încercat să dărâme porțile, alții aruncă cu sticle în forțele de securitate.
Familia Rajapaksa – inclusiv fostul premier Mahinda Rajapaksa – domină de mai mulţi ani politica ţării cu 22 de milioane de locuitori, mulţi acuzând-o pentru actualele probleme economice.
Odinioară o ţară cu venituri medii, cu un nivel de trai invidiat de India, Sri Lanka a fost afectată puternic de prăbuşirea industriei turismului în urma unui atac jihadist din 2019 şi a pandemiei de COVID-19.