Procurorii anticorupție au depus demersuri în vederea arestării preventive a 22 de persoane, din cele 24, reținute în dosarul escrocheriei și spălării de bani, care a vizat fraude de proporții și tranzacții suspecte pe piața financiară. Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) urmează să se expună, astăzi, începând cu ora 9.30, asupra demersurilor PA.
Amintim că, acum două zile, ofițerii CNA au operat percheziții la un grup de persoane care ar fi deposedat de bani sute de cetățeni ai Republicii Moldova, ai Federației Ruse și ai Kazahstanului, prin intermediul unei companii de consultanță în domeniul tranzacțiilor la bursă. Pe parcursul ultimilor doi ani, această companie, înregistrată în Cipru, dar cu o reprezentanță la Chișinău, ar fi încasat de la clienții săi, prin fraudă, peste 1,5 milioane de euro.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, în diferită valută (14 500 de euro și 4000 de dolari), patru automobile de lux, carduri bancare, înscrisuri de ciornă, telefoane, calculatoare și alte mijloace de comunicare și purtători de informații. Mai multe conturi bancare, prin intermediul cărora se operau tranzacțiile suspecte, au fost blocate în afara țării. De asemenea, au fost identificate probe, care demonstrează multiple transferuri de mijloace financiare pe conturile bănuiților.
Precizăm că acțiunile de urmărire penală în acest dosar sunt în desfășurare.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Sursa: radiochișinău.md