Mitingul antiguvernamental de astăzi a continuat la Președinție. Participanții la acțiunea de protest au plasat în fața instituției o statuie din carton a Maiei Sandu. Aceasta…
Lună: noiembrie 2022
Aproximativ 60 de mii de oameni din diferite colțuri ale țării protestează astăzi împotriva regimului Maiei Sandu. Ei poartă crizanteme albe în mâini, drapelul Republicii Moldova,…
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a participat la lucrările celei de-a cincea ediții a Forumului Păcii de la Paris, care s-a desfășurat…
Potrivit acestuia, eliberarea Mariupolului și Melitopolului va începe în ianuarie, iar apoi va veni rândul în Crimeea. Să spunem doar că un astfel de scenariu este…
Contul de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a fost spart. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că…
Autoritățile rusești de ocupație au anunțat că se pregătesc să părăsească orașul Nova Kahovka, locul unui baraj-cheie pe fluviul Nipru, o decizie luată la câteva zile…
Pentru menținerea puterii Maia Sandu și PAS au organizat, începând cu preluarea controlului absolut asupra instituțiilor de stat, trei linii de apărare, primele două dintre care…
Kremlinul a anunţat vineri că va continua să considere întreaga regiune ucraineană Herson şi oraşul cu acelaşi nume drept parte a Rusiei, în pofida retragerii armatei…
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a întâlnit în cadrul vizitei efectuate astăzi, 11 noiembrie, la Chișinău, cu tinerii activiști din Republica Moldova. În prima parte a…
Procuratura Generală pare să fi intrat în colaps. Asta reiese dintr-un comunicat difuzat astăzi de fostul procuror general Eduard Harunjen. El a explicat că a contestat…