Acest articol nu se referă neapărat la politica despre care, poate, v-ați obișnuit că vă vorbeam. Este un articol care exprimă opinia și viziunea mea despre…
An: 2021
De la 1 septembrie, instituțiile de învățământ din Moldova revin la predarea în regim obișnuit. De aceea, Guvernul PAS a luat decizia ca profesorii care nu…
Centrul Național Anticorupție (CNA) a criticat proiectul legii cu privire la CNA. Într-un comunicat de presă emis de instituție se precizează că documentul nu corespunde interesului…
Parlamentul examinează, astăzi, pachetul de legi privind reforma justiției. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vasile Bolea a cerut excluderea de pe ordinea de zi a ședinței…
Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) critică dur dispoziția ministrului Sănătății, Ala Nemerenco, prin care cadrele didactice și nedidactice sunt obligate o dată la două…
Președintele PSRM, Igor Dodon, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia celei de-a 77 aniversări de la victoria în cadrul operațiunii Iași-Chișinău, care a dus…
Deputații PAS au exclus de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Parlamentare Mediu și Dezvoltare Regională proiectul care prevede acordarea unui ajutor unic de 1000…
Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a confirmat că şefa cabinetului său este o verişoară a Maiei Sandu. Declarația a fost făcută la un post privat de televiziune.…
Cel mic și slab are nevoie de multă înțelepciune în comportamentul său față de interesul și proprietatea celui mare și puternic. De multă înțelepciune și de…
Condiții drastice pentru angajații din sistemul de învățământ. Din 1 septembrie, aceștia nu vor fi primiți la muncă, dacă nu vor putea prezenta un certificat de…