Politicieni
SA „Moldovagaz” va fi reorganizată
 27 Septembrie 2018 14:00  3227
Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu vicepreședintele „Gazprom”, Valerii Golubev cu care a discutat despre asigurarea pieței interne cu gaze naturale, tranzitul acestora, dar și procedurile de reorganizare a SA „Moldovagaz”.  

Oficialii au făcut un schimb de opinii în legătură cu perspectivele dezvoltării colaborării dintre Moldova și compania „Gazprom”. Conducerea concernului rus a dat asigurări că în 2019 piața internă din Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale precum s-a convenit anterior.

În cadrul discuțiilor, a fost abordat și subiectul privind necesitatea reorganizării SA „Moldovagaz”, dar și a celorlalte întreprinderi de distribuție a gazelor naturale aflate în proprietatea companiei, în conformitate cu prevederile legislației moldovenești, dar și cu directivele europene, în special pachetul III energetic. Termenul de implementare a prevederilor este 1 ianuarie 2020. Pavel Filip a menționat că Guvernul va asigura suportul necesar pentru restructurarea sectorului în termenii stabiliți și crearea unei piețe concurențiale în domeniu.

Autor:  Neagu Anna-Maria Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
Va reuşi noul primar sa realizeze promisiuniile?
Da - 52.13%
Nu - 47.87%