Politicieni
Liderul PDM a cerut ca polițiștii să nu mai scoată plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor: Dacă încalcă regulile – să plătească, dar să nu aștepte cu orele ca să recupereze plăcuțele
 14 Noiembrie 2017 11:14  7685
Ministerul Afacerilor Interne trebuie să vină cu o soluție alternativa pentru sancționarea șoferilor care parchează neregulamentar. Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a cerut reprezentanților formațiunii din Guvern să elimine actuala practică, prin care polițiștii scot plăcuțele de înmatriculare de la autoturisme, iar șoferii sunt uneori nevoiți să aștepte ore în șir până revine polițistul, ca să primească procesul-verbal și să recupereze plăcuțele, ca să poată pleca. Informația a fost anunțată de către purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, la briefingul susținut după ședința săptămânală a formațiunii.

”Cei care încalcă regulile trebuie să plătească, dar la fel ca în statele europene, să le fie aplicată amenda, nu să li se ridice plăcuțele de înmatriculare. În plus, trebuie redus cât mai mult contactul între cetățeni și polițiștii în astfel de situații, pentru a preveni și posibile acte de corupție”, a precizat Gămurari. Acesta a mai spus că din primele discuții a reieșit că ar putea fi necesare unele modificări legislative pentru ca aceste schimbări să poată avea loc, iar subiectul urmează să fie analizat mai departe la Guvern, care să vină cu soluția finală.

La ședința săptămânală s-a discutat și despre includerea în Constituție a limbii romane, un subiect dezbătut activ în ultima perioada. Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, le-a cerut colegilor sa se expună, după ce el a făcut-o mai întâi și a spus ca limba pe care o vorbește el este romana și ca în general ceea ce considera important este ca indiferent cum le place unora sa numească limba pe care o vorbesc, sa o vorbească cât mai bine, corect și frumos, sa o folosească pentru a comunica, nu ca motiv de dispute și polemici politice. Opiniile au fost diverse, sunt colegi care susțin introducerea limbii române în Constituție, sunt colegi care sunt împotriva, dar și unii colegi care încă nu s-au expus. Ca urmare, sunt mandatat sa comunic ca decizia PDM este de a lăsa reprezentanților săi libertate totala de decizie pe acest subiect, urmând ca la etapa când acest proiect ajunge în discuții în Parlament sa fie reluate discuțiile și pe interiorul partidului, dacă va fi necesar.

Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Comentarii
Danu Ciobanu 14 Noiembrie 2017 13:12
0 (0)
Și asta este o problemă ce trebuie soluționată. personal am avut un caz cînd am parcat neregulamentar.. și mai bine achitam pe loc amenda decît să pierd timp nativ!
sssssssssssss 14 Noiembrie 2017 14:01
0 (0)
Susțina aceasta indeie ”!!!
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Calendar
25 Noiembrie
14:00 - Dezbateri publice cu tema „Poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană de alternativă în prag de an electoral”
Partide politice
Sondaj
Cît de mult vă interesează pe dvs subiectul despre modul în care se face politică, reforma în politica din Republica Moldova?
Destul de interesant - 38.5%
Foarte interesant - 33.3%
Puțin interesant - 23.5%
Deloc interesant - 4.5%
NȘ NR - 0.3%