Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că lucrările de reparație la conducta de petrol Drujba pipeline, afectată în urma atacurilor rusești, vor fi finalizate în această primăvară. Potrivit liderului de la Kiev, Ucraina își va respecta angajamentele asumate în acord cu Comisia Europeană.
În luna martie, Uniunea Europeană a oferit sprijin financiar pentru reluarea livrărilor de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia prin această conductă.
Zelenski a explicat că, în contextul mecanismului de finanțare european, responsabilitatea pentru livrările de petrol ar putea reveni părții europene. „Vom efectua reparațiile, deoarece acesta este acordul. Le-am spus că vom finaliza lucrările în această primăvară. O mare parte a fost deja realizată”, a declarat acesta.
Totodată, președintele ucrainean a subliniat că Ucraina nu poate garanta securitatea tranzitului, în condițiile în care Rusia continuă atacurile asupra infrastructurii energetice. El a menționat și faptul că unele rezervoare distruse nu pot fi reconstruite într-un termen scurt.
Referindu-se la situația politică din Ungaria, Zelenski a precizat că Ucraina nu se implică în procesul electoral al acestei țări.
Amintim că, pe 19 martie, premierul ungar Viktor Orbán a declarat că Budapesta nu va susține decizii favorabile Ucrainei, inclusiv aprobarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și a unui împrumut de 90 de miliarde de euro, până la reluarea livrărilor de petrol rusesc prin conducta Drujba.
Ulterior, Viktor Orbán a afirmat că, în cazul în care partidul său, Fidesz, va câștiga alegerile din 12 aprilie, ar putea aplica un plan de presiune asupra Ucrainei pentru reluarea livrărilor de petrol către Ungaria.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
