Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Un psihiatrul arab a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg
    GEOPOLITICA

    Un psihiatrul arab a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg

    23 decembrie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Cancelarul german Olaf Scholz a promis o „investigație completă și întreaga forță a legii”, după atacul sângeros petrecut la târgul de Crăciun din orașul Magdeburg.

    Un medic psihiatru de 50 de ani, originar din Arabia Saudită, a intrat deliberat cu mașina în mulțime. Cel puțin 5 oameni, inclusiv un copil, au fost uciși și peste 200 sunt răniți, dintre care aproape 40 în stare gravă.

    Suspectul avea vederi „islamofobe”, a declarat ministrul de Interne, dar încă nu sunt clare motivațiile acestuia.

    Vineri seară, în jurul orei 19.00, când piața de Crăciun din Magdeburg era înțesată de oameni, o mașină de culoare neagră a intrat în plin în mulțime. Folosită ca armă, mașina a lovit vreo 200 de oameni care nu au apucat să se ferească, pe o distanță de aproape 400 de metri.

    Martor: ”Întâi am auzit zgomotul, se auzea ca niște lovituri metalice. Apoi am văzut mașina, venea din dreapta spre locul unde eram noi. Mașina se deplasa cu o viteză de cel puțin 50, poate 60 de kilometri pe oră printre oameni, oamenii erau aruncați peste mașină. Dacă eram cu 15 metri mai în față, am fi fost și noi direct în fața mașinii”.

    Lars Frohmuller, reporter televiziunea publică MDR: ”Ambulanțe, poliție, numeroși salvatori, o situație haotică. Mulți zăceau pe jos, paramedicii le acordau primul ajutor, răniții erau acoperiți cu folii de protecție termică. Un mare șoc”.

    Martor: ”Noi veneam de la centrul comercial Allee-Center, ne îndreptam spre târgul de Crăciun când am auzit zgomote înfundate și un motor turat puternic, apoi țipete, mulțimi de oameni în panică. Apoi, când noi eram într-un scuar din mijlocul străzii, am văzut și mașina. O parte din grupul nostru a fugit înapoi, eu am alergat înainte, spre clădiri”.

    Medicul psihiatru arab este islamofob

    Făptașul a fost arestat la scurt timp, aproape de locul atacului.

    Tamara Zieschang, Minister of the Interior Saxony-Anhalt: ”Autorul atacului a fost arestat. Este un bărbat în vârstă de 50 de ani, originar din Arabia Saudită, care a intrat pentru prima dată în Republica Federală Germania în 2006. Acesta deținea un permis de ședere permanentă. În ultima vreme a locuit și lucrat ca medic în Bernburg”.

    Un oraș situat la 40 de kilometri distanță de Magdeburg. Vineri noapte, poliția germană a percheziționat o casă din Bernburg. Potrivit unor relatări din presa germană, suspectul nu era cunoscut autorităților ca extremist islamist.

    Nancy Faeser, German Interior Minister: „În acest moment, putem spune cu siguranță doar că autorul avea, evident, vederi islamofobe. Putem confirma asta”.

    Tamara Zieschang, Minister of the Interior Saxony-Anhalt: ”Conform informațiilor de care dispunem în prezent, a acționat ca autor unic”.

    Târgul de Crăciun din Magdeburg este înconjurat de blocuri de beton – o măsură de securitate comună la târgurile de Crăciun din Germania. Dar erau mai multe locuri lăsate libere pentru accesul pietonilor. Și iată, cum s-a văzut vineri seară în cel mai tragic mod, spațiile erau suficient de largi ca o mașină să poată intra pe acolo.

    ”Încă o traumă cu care germanii trebuie să trăiască”

    Cancelarul Olaf Scholz a ajuns sâmbătă dimineață la Magdeburg și a depus un trandafir alb la altarul improvizat pe treptele unei biserici.

    Olaf Scholz: ”Oamenii se adună. Cu câteva zile înainte de Ajunul Crăciunului, înainte de Crăciun, pentru a fi împreună, pentru puțină contemplație, dar și să sărbătorească, să bea vin fiert, să mănânce cârnați fripți. Ce act teribil este să rănești și să ucizi atât de mulți oameni, cu o asemenea brutalitate. Am aflat acum că peste 200 de oameni au fost răniți. Cinci au murit, până acum. Un număr incredibil, aproape 40, sunt atât de grav răniți încât trebuie să fim foarte îngrijorați pentru ei”.

    Doar cu două zile în urmă germanii au comemorat victimele atacului din 2016, de la Berlin.

    Siobhan Robbins, Sky News: ”Acest atac a fost comis la aproape 8 ani de când un terorist (tunisian), care jurase credință grupării teroriste Stat islamic, a condus un TIR furat cu care a intrat în mulțime, la Târgul de Crăciun de la Berlin. A ucis atunci 13 oameni și a rănit alte zeci. Acel atacator reușise să fugă în Italia, unde a fost ucis de poliție. Și iată, din nou, cu câteva zile înainte de Crăciun, încă un atac înfiorător, încă o traumă cu care germanii trebuie să trăiască”.

    sursa

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleBărbat, bătut și înjunghiat de doi tineri în Chișinău
    Next Article Când vor avea loc alegerile prezidențiale din România

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    NATO mobilizează statele membre pentru a cumpăra arme SUA pentru Ucraina

    16 octombrie 2025

    Prim-ministrul Israelului răspunde acuzațiilor: mită, fraudă și abuz de încredere

    16 octombrie 2025

    Sprijin transatlantic: SUA cer participarea activă a Europei și Canadei la inițiativa PURL

    16 octombrie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Spațiu public revitalizat: Scuarul Miorița combină artă urbană și facilități moderne

    16 octombrie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Contestație la Curtea Constituțională: Patrioticii susțin că scrutinul nu a fost corect

    16 octombrie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Noul Parlament al Republicii Moldova: PAS vrea confirmarea tuturor rezultatelor alegerilor

    16 octombrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Educație pentru toți copiii Chișinăului: investiții și condiții moderne în grădinițe și școli

    16 octombrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Dispute aprinse pe tema bugetului municipal: consilierii acuză lipsa de transparență

    16 octombrie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.