Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Ucraina dă în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia pentru restricţiile la importul de cereale
    GEOPOLITICA

    Ucraina dă în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia pentru restricţiile la importul de cereale

    18 septembrie 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Ucraina va da în judecată Polonia, Ungaria şi Slovacia din cauza restricţiilor pe care aceste state le-au impus pentru importurile de cereale ucrainene după ce Comisia Europeană a ridicat restricțiile impuse în luna mai, a declarat reprezentantul pentru comerţ al Ucrainei, Taras Kachka.

    Uniunea Europeană le-a dat dreptul în luna mai Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând doar tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Interdicţia a expirat pe 15 septembrie.

    Însă Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că deciziilor lor sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

    „Este important să dovedim că aceste acţiuni sunt greşite din punct de vedere legal. Şi de aceea vom începe mâine să demarăm procedurile legale”, a declarat reprezentantul pentru comerţ al Ucrainei, Taras Kachka, într-un interviu publicat luni de Politico şi preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

    Oficialul ucrainean a adăugat că autorităţile de la Kiev ar putea introduce măsuri de retorsiune împotriva Poloniei, dacă autorităţile de la Varşovia nu renunţă la măsurile lor suplimentare. „Vom fi forţaţi să reacţionăm prin măsuri care să vizeze noi produse şi vom interzice importurile de fructe şi legume din Polonia”, a mai spus Taras Kachka.

    Autorităţile de la Kiev au avertizat anterior că ar putea demara o procedură de arbitraj internaţional ca răspuns la restricţiile impuse exporturilor de cereale.

    Comisia Europeană a pus punct vineri interdicţiei introduse de cinci state membre UE cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine.

    Taras Kachka a precizat că Kievul este pregătit să „îşi asume responsabilitatea de a se asigura că exportul din Ucraina nu creează niciun tsunami în ţările vecine” şi că va introduce un sistem de licenţe de export „în timp real” pentru cereale.

    Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, înainte ca invazia rusească din 2022 să îi reducă capacitatea de a expedia produse agricole prin porturile sale de la Marea Neagră. De atunci încoace, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile realizate prin ţările vecine, inclusiv prin România.

    Cu toate acestea, afluxul de cereale şi oleaginoase ucrainene în ţările vecine a afectat veniturile fermierilor est-europeni astfel că guvernele din regiune au interzis importurile de produse agricole din Ucraina. Conform autorităţii portuare, în primele opt luni ale anului 2023,

    Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin Portul Constanţa, însă ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat.

    Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a expediat 8,6 milioane de tone de cereale prin Portul Constanţa. Fermierii din Bulgaria protestează față de ridicarea restricțiilor pentru cerealele ucrainene, iar traficul este blocat între România și Bulgaria, pe podurile peste Dunăre Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleCeban: Angajații de la protecția socială sunt o forță importantă pentru Chișinău. Bugetul anulat este de 800 de milioane de lei, pentru cei 380 de mii de beneficiari
    Next Article Șase angajați ANSA, reținuți la Otaci: Luau mită de la agenți economici

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Jurnalistul Vladimir Soloviov, dat în urmărire penală de autoritățile ruse

    26 martie 2026

    Nicolás Maduro se prezintă din nou în fața justiției americane pe 26 martie

    26 martie 2026

    Dezvăluiri NYT: Mohammed bin Salman ar fi cerut lui Trump intensificarea războiului cu Iranul

    26 martie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Victoria Furtună: „Moldova nu este de vânzare și nu îngenunchează”

    26 martie 2026

    …

    ACTUALITATE

    „Marea Curățenie de Primăvară” continuă: salubrizări și plantări de arbori în Chișinău

    26 martie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Fost adjunct SIS, acuzat de legături cu KGB Belarus și planuri de compromitere a Maiei Sandu

    26 martie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Jurnalistul Vladimir Soloviov, dat în urmărire penală de autoritățile ruse

    26 martie 2026

    …

    POLITICĂ

    „Guvernanții nu înțeleg realitatea” : Ceban critică planul de deconectare a luminii

    26 martie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.