Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-ar dori ca războiul din Ucraina să se încheie până la 4 iulie 2026, când SUA marchează 250 de ani de la declararea independenței, potrivit Bloomberg, care citează oficiali occidentali.
Însă, oficiali europeni și membri NATO de rang înalt nu observă semne că Rusia sau Ucraina ar fi dispuse să facă concesii semnificative. Evaluările occidentale indică faptul că președintele rus Vladimir Putin nu ar accepta un acord care nu îi satisface cerințele de bază, inclusiv menținerea controlului asupra Donbasului, iar Ucraina refuză să cedeze teritorii, propunând doar o încetare a focului pe linia actuală a frontului.
Un oficial NATO a descris negocierile ca fiind într-un impas, cu Moscova și Washingtonul „concurând” pentru a vedea cine va ceda primul. În timp ce discuțiile sunt considerate constructive, există temeri că un armistițiu acceptat de Putin ar putea fi folosit de Trump ca succes diplomatic înaintea alegerilor pentru Congres, în timp ce Rusia ar putea continua acțiuni de sabotaj și interferențe.
Potrivit publicației germane Die Welt, în Europa se discută posibilitatea ca Ucraina să cedeze anumite teritorii din Donbas în schimbul accelerării aderării la UE și a unor garanții de securitate. Diplomați de la Bruxelles precizează că liderul ucrainean Volodimir Zelenski ar avea nevoie de „un atu real” pentru a justifica concesiile în fața opiniei publice.
Printre scenariile avansate se numără:
- o aderare accelerată a Ucrainei la UE, posibilă între 2028 și 2030;
- o aderare în etape, prin care Ucraina și Republica Moldova ar deveni membre formale ale UE, dar fără acces imediat la piața unică și politica agricolă;
- aplicarea imediată a articolului 42 alineatul 7 din Tratatul UE privind asistența mutuală în caz de agresiune, fără obligativitatea trimiterea automată a trupelor europene.
Între timp, negocierile rămân tensionate, iar perspectivele unui acord rapid par limitate, în ciuda dorinței declarate a președintelui american de a se prezenta drept artizanul păcii.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
