Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a anunțat un pachet financiar în mărime de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova. „Vreau să subliniez…
Browsing: UE
Eurodeputații din cadrul Parlamentului European au adoptat miercuri, 9 octombrie, o rezoluție prin care transmit un avertisment puternic împotriva încercărilor constante ale Moscovei de a deraia…
Serbia trebuie să „ia măsuri urgente pentru a combate manipularea şi ingerinţa de informaţii externe”, a declarat marţi, pentru AFP, un purtător de cuvânt al Serviciului…
Premierul slovac Robert Fico a reafirmat luni, la întâlnirea cu omologul ucrainean Denis Şmîhal în regiunea ucraineană Transcarpatia, că nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO, dar,…
Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat într-un interviu pentru o publicație spaniolă, că „dacă încetăm să sprijinim Ucraina, războiul se încheie în 15 zile și…
Tiraspolul ar dori o poziție mai proactivă a UE în calitate unul dintre participanții la procesul internațional de negocieri pentru reglementarea relațiilor cu Chișinăul. După cum…
„Obiectivul principal este integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, iar până când Moldova se va integra în UE, România va fi alături, pentru a depăși provocările”, a…
Oamenii care și-au părăsit casa în timpul atacurilor aeriene israeliene se adăpostesc de-a lungul coastei în Beirut, Liban, 3 octombrie 2024. Oficialii libanezi au raportat că…
Uniunea Europeană se pregăteşte să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei după o serie de atacuri hibride care au avut loc în ultimele luni în UE, printre…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat miercuri în „termenii cei mai fermi” atacul cu rachete balistice al Iranului împotriva Israelului, avertizând împotriva unei…