Șeful diplomației poloneze a estimat luni că Rusia este cea care ar trebui „forțată” să se angajeze în negocieri de pace și nu Ucraina, în condițiile…
Browsing: Rusia
Ucraina nu a reuşit să organizeze o licitaţie privind continuarea tranzitului gazelor ruseşti prin teritoriul său. Acest lucru este evidenţiat de datele platformei de tranzacţionare RBP.…
Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi al 15-lea pachet de măsuri economice și individuale restrictive, menite să limiteze și mai mult capacitatea Rusiei de a duce…
Ucraina a fost ținta unui atac masiv cu rachete lansat de Rusia, care a implicat rachete de croazieră și balistice. Potrivit rapoartelor preliminare, au fost lansate…
După 18 ani, compania energetică austriacă OMV reziliază contractul cu Gazprom, deși acordul dintre cele două părți urma să expire în 2040. Abonează-te la canalul nostru…
Rusia este pregătită să reia negocierile cu Ucraina. Această declarație a fost făcută de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, după o întâlnire cu…
Aflat în Rusia, liderul partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a ținut un discurs la un forum din orașul Nijnii Novgorod. Acesta a spus că tendințele globale…
Ajutorul de 20 de miliarde de dolari deblocat marți de Statele Unite pentru Ucraina, care va fi finanțat din dobânzile activelor rusești înghețate din cauza sancțiunilor,…
Șeful diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnologii. „Văd exemplele din România, dar și din alte…
Un atac cu rachetă lansat de forțele ruse a lovit o clinică privată din Zaporojie, Ucraina, provocând moartea a cel puțin șase persoane și rănirea a…