Ploaie artificială în România pentru combaterea secetei. Două avioane speciale pentru astfel de misiuni, Bravo si Charlie, au fost testate, pentru a însămânța norii cu iodură…
Browsing: romania
Vineri, 12 iulie, s-a încheiat instruirea comună a militarilor moldoveni și români, în cadrul exercițiului multinațional Joint Combined Exchange Training – 2024 (JCET), care a început…
România va semna joi dimineaţă un acord de cooperare în domeniul securităţii cu Ucraina, a anunţat miercuri, la Washington, preşedintele României, Klaus Iohannis, prezent la summitul…
R. Moldova, România și Ucraina vor semna vineri, 5 iulie, la Chișinău, un Memorandum privind combaterea dezinformării, în cadrul celei de-a treia reuniuni trilaterale la nivel…
Ministerul Afacerilor Externe din Federația Rusă a declarat drept persona non grata un membru al Ambasadei României la Moscova. Potrivit autorităților ruse, măsura vine că răspuns…
Șeful Statului Major al Apărării al Armatei României, general Gheorghiță Vlad, se află într-o vizită oficială la Chișinău, la invitația ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. Oficialul român…
Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au efectuat o vizită de lucru la București, în perioada 17-18 iunie. Oficialii au discutat despre continuarea dialogului aprofundat…
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot (drone) Bayraktar TB2,…
Schimburi comerciale sigure și rapide. A fost lansat proiectul pilot privind schimbul automat de informații (SEED+) între autoritățile vamale din Republica Moldova, România și Ucraina, susținut…
Un incident grav de securitate a avut loc la ambasada Israelului din București. Un suspect a aruncat, în cursul zilei de luni, o sticlă incendiară spre…