„Este important să mergem la referendum și să ne spunem cuvântul. În ultimii doi ani, au fost făcut pași importanți pe calea integrării europene, iar în…
Browsing: Maia Sandu
Președinta Maia Sandu a declarat că „Moldova se schimbă spre bine și se apropie de Uniunea Europeană”, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții diasporei moldovenești la…
Astăzi, când se împlinesc trei decenii de la adoptarea Constituției, președinta Maia Sandu a subliniat în mesajul său că, „în pofida provocărilor din ultimii ani, continuăm…
Președintele Maia Sandu va participa la deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară 2024 de la Paris, alături de peste 100 de lideri din întreaga lume. R. Moldova…
Situația din sectorul agricol și politicile Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au fost discutate la o întrevedere dintre președinta Maia Sandu cu vicepremierul Vladimir Bolea. Șefa…
Șefa statului a discutat cu ministrul Muncii și Protecţiei Sociale, Alexei Buzu, despre eforturile pe care le fac autoritățile pentru îmbunătățirea serviciilor sociale și pentru ca…
Programul Național „Satul European”, renovarea instituțiilor de învățământ, dar și reabilitarea drumurilor s-au numărat printre subiectele discutate de președinta țării, Maia Sandu, cu ministrul Infrastructurii și…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit astăzi, 24 iulie, la Chișinău pe ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, care își încheie mandatul în țara noastră. La…
În cadrul vizitei la Dublin, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele Irlandei, Michael D. Higgins, și cu premierul irlandez, Simon Harris,…
Ursula von der Leyen a declarat că integrarea Moldovei, Ucrainei, Georgiei, țărilor din Balcanii de Vest în UE va fi una dintre prioritățile sale după ce…