Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » SUA trimite Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 625 de milioane de dolari
    GEOPOLITICA

    SUA trimite Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 625 de milioane de dolari

    5 octombrie 2022Niciun comentariu
    The flags of Ukraine, the United States, and the District of Columbia fly together on Pennsylvania Avenue near the Capitol, Saturday, March 5, 2022, by order of the mayor of Washington. (AP Photo/J. Scott Applewhite)
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Statele Unite ale Americii vor trimite Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 625 de milioane de dolari, care include arme și echipamente suplimentare, inclusiv HIMARS, sisteme de artilerie și muniție și blindate, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Anunțul a fost făcut într-o convorbire între preşedintele SUA Joe Biden și cel ucrainean Vladimir Zelenskiy.

    În cadrul discuției, Biden a subliniat că Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretinsa anexare a teritoriului ucrainean de către Rusia.

    „Președintele Biden s-a angajat să continue să sprijine Ucraina în timp ce se apără de agresiunea rusă atât timp cât este nevoie, inclusiv furnizarea astăzi a unui nou pachet de asistență de securitate de 625 de milioane de dolari, care include arme și echipamente suplimentare, inclusiv HIMARS, sisteme de artilerie, muniție și blindate”, se arată în comunicat.

    Președintele Biden a afirmat, de asemenea, că disponibilitatea Statelor Unite continuă în sensul impunerii de costuri severe oricărei persoane, entități sau țări care oferă sprijin pentru pretinsa anexare a Rusiei.

    Între timp, decizia Washingtonului de a trimite mai mult ajutor militar Ucrainei reprezintă o amenințare la adresa intereselor Moscovei și crește riscul unei ciocniri militare între Rusia și Occident, a declarat Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite ale Americii, transmite Reuters și Hotnews.

    „Percepem acest lucru ca pe o amenințare imediată la adresa intereselor strategice ale țării noastre”, a declarat miercuri Antonov pe canalul său de Telegram.

    „Furnizarea de produse militare de către SUA și aliații săi nu numai că implică o vărsare de sânge prelungită și noi victime, dar crește și pericolul unei ciocniri militare directe între Rusia și țările occidentale”, susține Anatoli Antonov.

    Până acum, Washingtonul a oferit, alături de acest pachet de 625 de milioane de dolari, peste 16 miliarde de dolari Ucrainei de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie.

    Rusia își descrie războiul provocat în Ucraina ca fiind o „operațiune militară specială”, în timp ce atât UE cât și SUA condamnă cu fermitate atât decizia lui Putin de a recunoaște zonele necontrolate de guvern din Donețk și Luhansk, cât și agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei.

    UE și SUA condamnă, de asemenea, implicarea Belarusului în agresiunea militară a Rusiei.

    Liderii au cerut în repetate rânduri Rusiei să înceteze imediat acțiunile militare, să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare din Ucraina și să respecte pe deplin integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

     

     

    Totodată, ca răspuns la agresiunea militară, UE și SUA a extins masiv sancțiunile împotriva Rusiei, adăugând un număr semnificativ de persoane și de entități pe lista sancțiunilor și adoptând măsuri fără precedent.

    Mai mult, Ucraina și aliații săi occidentali i-au acuzat pe soldații ruși de o mulțime de abuzuri de la începutul invaziei din 24 februarie. Moscova a respins în mod regulat acuzațiile drept o campanie de defăimare.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleANRE a aprobat solicitarea Energocom privind majorarea tarifului la energia electrică în cuantum de 4,6 lei
    Next Article LIVE// Conferință de presă organizată de Partidul Platforma Demnitate și Adevăr

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Noul lider suprem al Iranului amenință bazele americane și cere menținerea închiderii strâmtorii Ormuz

    12 martie 2026

    Kim Jong Un și fiica sa urmăresc teste de rachete strategice de croazieră în Coreea de Nord

    12 martie 2026

    Volodimir Zelenski, în vizită oficială în România: întrevederi cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan

    12 martie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Curtea Constituțională va analiza sesizările opoziției privind reducerea pragului de vot pentru comisiile de evaluare externă

    13 martie 2026

    …

    POLITICĂ

    Presa israeliană: Mojtaba Khamenei ar fi în comă după un atac aerian, potrivit unor surse din Teheran

    13 martie 2026

    …

    POLITICĂ

    Presiune birocratică de nesuportat”: Victoria Furtună, mesaj după vizita în piețele din sudul țării

    13 martie 2026

    …

    POLITICĂ

    Reforma justiției, pusă sub semnul întrebării: opoziția solicită implicarea partenerilor externi

    13 martie 2026

    …

    POLITICĂ

    Alertă extremă în județul Tulcea: populația avertizată să se adăpostească din cauza riscului de obiecte căzute din spațiul aerian

    13 martie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.