Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Stamate acuză tăcerea autorităților: Nici CSM, nici Ministerul Justiției nu au prezentat date despre anchete
    AUTORITĂȚI

    Stamate acuză tăcerea autorităților: Nici CSM, nici Ministerul Justiției nu au prezentat date despre anchete

    17 iulie 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Olesea Stamate declară că Legea amnistiei a fost aplicată abuziv și acest lucru este cert.

    Potrivit deputatei, exista o mafie întreagă la nivelul Penitenciarelor care lucra mână în mână, atât cu avocații, cât și cu reprezentanții sistemului judiciar.

    Stamate mai declară că de multe ori cu text deschis, deținuților li se spune că în cazul în care nu alegi avocatul cutare, nu ai nici o șansă să-ți fie aplicată amnistia.

    Astfel, am ajuns în situația în care deținuții care nu corespundeau criteriilor pentru a fi eliberați, au fost eliberați, iar cei care întruneau toate condițiile pentru eliberare, sunt în continuare în detenție.

    Este evident faptul că guvernarea a făcut tot posibilul ca să ascundă tot ce este legat de eliberarea suspectă a unor deținuți.

    Olesea Stamate constată că a fost refuzată crearea comisiei de anchetă parlamentară. Anchetă Ministerul Justiției nu a prezentat niciun fel de date publice cu privire la analiza pe care o efectuat-o. De asemenea, până la acest moment, nu am auzit nimic de la Consiliul Superior Magistraturii care a anunțase la un moment dat că va efectua o anchetă pe linia inspecției judiciare.

    Este cert faptul că despre eliberările sau despre aplicarea Amnistiei în 2024, au cunoscut toată conducerea țării – de la Ministrul Justiției, până la președintele țării, însă pe nimeni nu i-a deranjat. A început să-i deranjeze doar atunci, când acest subiect a fost convenabil. În mod convenabil utilizat împotriva mea, mai spune Olesea Stamate.

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleLidera MOLDOVA MARE, Victoria Furtună, acuză PAS că evită dezbaterea despre transparență electorală
    Next Article Renato Usatîi: Toate acuzațiile guvernării sunt inventate pentru a cuceri electoratul de dreapta prin divizarea societății. Guvernarea care se teme de tineri – merită să fie dată jos!

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Creatorii filmului CARBON revin cu HOTARUL, o comedie inspirată din viața satului

    16 ianuarie 2026

    Iulia Timoșenko îl acuză pe Zelenski de corupție în Parlament

    16 ianuarie 2026

    Președinta Maia Sandu a acordat mai multe ranguri diplomatice

    16 ianuarie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Creatorii filmului CARBON revin cu HOTARUL, o comedie inspirată din viața satului

    16 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Iulia Timoșenko îl acuză pe Zelenski de corupție în Parlament

    16 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Președinta Maia Sandu a acordat mai multe ranguri diplomatice

    16 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Vasile Costiuc va propune un referendum privind unirea cu România

    16 ianuarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    MAN solicită majorarea subvențiilor și sprijin real pentru fermieri

    16 ianuarie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.