Există multe cazuri, relatate de presa noastră și de cea ucraineană, în care bărbați, cetățeni ai Ucrainei, trec sau încearcă să treacă ilegal frontiera moldo-ucraineană pentru a se sustrage mobilizării și a evita participarea la războiul cu Rusia. Motivele pentru un astfel de comportament, care este incriminat de autoritățile ucrainene, sunt diferite, dar scopul este același și este de înțeles și justificat din punct de vedere uman – păstrarea propriei vieți.
În zona de frontieră a celor două țări există o afacere de frontieră veche ca lumea: de ambele părți ale frontierei există grupuri ilegale care oferă servicii de trecere ilegală a frontierei cu tarifele aferente, care, potrivit zvonurilor răspândite, se ridică la zeci de mii de euro.
Chiar zilele trecute, poliția de frontieră moldovenească a reținut doi ucraineni și doi cetățeni moldoveni, organizatorul trecerii ilegale a frontierei și ghidul. Potrivit rapoartelor poliției, suspecții au menținut un contact strâns cu străinii prin diferite canale de comunicare, explicându-le logistica traversării. Ucrainenii urmau să plătească 6.000 de dolari americani fiecare, dintre care 2.000 înainte și restul de 4.000 de dolari după traversare, deja pe teritoriul Republicii Moldova.
În spatele acestor detalii tehnice, pe care presa nu economisește de obicei cerneala, rămâne, de regulă, o întrebare importantă și dureroasă. Ce se întâmplă cu cetățenii ucraineni reținuți? Sunt ei înapoiați autorităților ucrainene, punându-și în pericol libertatea și chiar viața, deoarece pot ajunge pe linia frontului sau, în funcție de gravitatea infracțiunii, în hambare? Și dacă da, cât de repede și în ce condiții? Pentru majoritatea acestor cazuri, jurnaliștii mențin o abordare patriotică sau, în cel mai bun caz, o atitudine neutră față de evazioniști. Dar este vorba despre libertatea și viața unor oameni care sunt forțați de un stat vecin să lupte împotriva voinței lor.
Spuneți-mi, cine dintre oamenii normali și pașnici vrea să moară într-un tranșeu rece, pentru un scop nu foarte clar pentru el, departe de casă? Și nu este posibil ca în cazurile de întârziere să se țină cont nu numai de interesele statului, ci și de drepturile și libertățile refugiatului? Sau poate că acțiunile poliției noastre pur și simplu nu sunt transparente și nu toți deținuții sunt returnați în țara lor de origine? Șeful fracțiunii partidului “Slujitorul poporului” din Rada Supremă, David Arahamiya, a declarat că în aproape orice țară din lume, cu excepția Rusiei, ofițerii de poliție ucraineni pot face cereri de extrădare a persoanelor și le pot aduce în Ucraina.
Dar poate că forțele noastre de ordine nu sunt dispuse să ia sângele nevinovat al evazioniștilor ucraineni în toate cazurile?
Autor: Valeriu Reniță