Salariile președintei Republicii Moldova și ale prim-ministrului urmează să fie majorate, în cadrul unei reforme mai ample a sistemului de salarizare din sectorul public.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat într-o emisiune la TV8 că autoritățile lucrează la o nouă lege a salarizării, care va prevedea creșteri diferențiate ale veniturilor în sectorul public, fără aplicarea unui procent uniform pentru toate categoriile.
Potrivit oficialului, ajustările salariale sunt necesare și trebuie privite din perspectiva modernizării administrației publice, nu a contextului politic.
„Nu poți să aștepți o țară modernă să se prefacă că politicienii nu au nevoie de salarii”, a declarat Gavriliță, subliniind că problema salarizării trebuie abordată indiferent de guvernare.
Noua lege va presupune o reevaluare a grilei de salarizare, iar majorările vor fi aplicate diferențiat, în funcție de decalajele acumulate în timp.
„Ideea este că nimeni nu trebuie să piardă, dar unii vor câștiga mai mult, în funcție de cât de mare a fost diferența față de realitate în ultimii ani”, a precizat ministrul.
Proiectul urmează să fie prezentat în perioada următoare, când vor fi făcute publice și detaliile privind noile niveluri salariale.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
