Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Rusia și Iran se apropie de semnarea unui acord strategic
    GEOPOLITICA

    Rusia și Iran se apropie de semnarea unui acord strategic

    12 octombrie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Președintele rus Vladimir Putin a purtat vineri discuții cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, în Turkmenistan, unde cei doi lideri au salutat legăturile economice în creștere dintre țările lor și viziunile similare asupra afacerilor mondiale, o înțelegere privită cu îngrijorare de către SUA.

    Situat pe poziții contrare cu Washingtonul și cu Uniunea Europeană în ceea ce privește războiul Rusiei din Ucraina, pe care îl consideră parte a unei lupte existențiale mai ample împotriva unui Occident arogant și interesat doar de dominația mondială, Putin dorește să aprofundeze legăturile cu ceea ce el numește Estul global și Sudul global.

    Putin, a cărui țară găzduiește un summit al națiunilor BRICS la Kazan, în perioada 22-24 octombrie, l-a invitat pe Pezeshkian să vină în Rusia într-o vizită oficială, propunere pe care liderul iranian a acceptat-o, potrivit agenției ruse de stat RIA.

    „Din punct de vedere economic și cultural, dialogul nostru se consolidează de la o zi la alta și devine mai solid”, i-ar spus Pezeshkian lui Putin, citat de agenția oficială iraniană de presă IRNA.

    „Tendința de creștere a cooperării dintre Iran și Rusia, având în vedere voința liderilor de vârf ai ambelor țări, trebuie accelerată pentru a consolida aceste legături”, a mai spus Pezeshkian.

    Luna trecută, Pezeshkian s-a angajat ca Iranul să-și întărească relațiile cu Rusia pentru a contracara sancțiunile occidentale. Cele două țări afirmă că sunt aproape de semnarea unui acord de parteneriat strategic, despre care Pezeshkian a declarat vineri că speră să poată fi încheiat la summitul BRICS din Rusia, programat la sfârșitul acestei luni.

    Statele Unite privesc cu îngrijorare relația tot mai strânsă a Moscovei cu Teheranul. Washingtonul a acuzat Iranul că furnizează Rusiei rachete balistice pentru a fi utilizate în conflictul din Ucraina, ceea ce Teheranul a negat.

    Putin: Apare „o nouă ordine mondială”

    Conform Rusiei, cooperarea cu Iranul se extinde în toate domeniile.

    „Lucrăm împreună în mod activ pe arena internațională, iar evaluările noastre cu privire la evenimentele actuale din lume sunt adesea foarte apropiate”, i-a spus Putin lui Pezeshkian, în marja conferinței din Ashgabat, capitala Turkmeniei, potrivit agenției oficiale ruse de presă TASS.

    Pezeshkian a menționat că Iranul și Rusia au capacități complementare semnificative și se pot ajuta reciproc. „Pozițiile noastre în lume sunt mult mai apropiate una de cealaltă, comparativ cu pozițiile față de alte țări”, i-a spus el liderului rus, conform agenției IRNA.

    Pezeshkian a declarat anterior că Israelul ar trebui „să înceteze să ucidă oameni nevinovați”, iar acțiunile statului evreu în Orientul Mijlociu au fost susținute de SUA și UE. Și Rusia a criticat Israelul din cauza bombardării zonelor civile.

    Putin mai este citat de TASS spunându-i lui Pezeshkian că legăturile economice dintre Moscova și Teheran sunt în creștere.

    Într-o serie de afirmații publicate de Kremlin mai devreme în cursul zilei de vineri, Putin a spus la conferința din țara din Asia Centrală că se formează „o nouă ordine mondială” și că apar noi centre de creștere economică și de influență financiară și politică.

    Rusia a susținut „cea mai largă discuție internațională posibilă” cu privire la lumea multipolară emergentă și a fost deschisă la discutarea acesteia în cadrul diferitelor forumuri, inclusiv Comunitatea Statelor Independente ( CSI), Uniunea Economică Eurasiatică, Organizația de Cooperare de la Shanghai și BRICS, a mai declarat Putin.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleTrump cere pedeapsa cu moartea pentru migranții care ucid cetățeni americani
    Next Article Maia Sandu le mulțumește funcționarilor pentru munca de integrare a Moldovei în UE

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Primarul Moscovei spune că ucrainenii au lansat peste 400 de drone în direcţia capitalei Rusiei

    20 iulie 2026

    Putin ar fi transformat lupta împotriva îmbătrânirii într-o prioritate națională

    20 iulie 2026

    Canada închide granițele pentru străinii care au fost recent în RD Congo din cauza epidemiei de Ebola

    20 iulie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Ceban acuză Guvernul de lipsă de soluții economice și atac asupra autonomiei locale

    20 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Primarul Moscovei spune că ucrainenii au lansat peste 400 de drone în direcţia capitalei Rusiei

    20 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Vasile Tofan a prezentat programul de guvernare

    20 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Ion Ceban acuză guvernarea că induce panică privind alimentarea cu apă a Chișinăului: „Nu există riscuri în prezent”

    20 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Investigație: Alexandru Trubca ar fi implicat în mai multe proiecte imobiliare în Republica Moldova și România

    20 iulie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    Copyright © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.