Deputații Partidul Socialiștilor din Republica Moldova au solicitat audierea premierului Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului, pentru a oferi explicații privind acțiunile Guvernului în perioada stării de urgență, cerând totodată încetarea acesteia.
Deputata Alla Darovannaia a declarat că măsura a fost instituită pentru a gestiona criza energetică, inclusiv prin raționalizarea consumului și impunerea unor reguli speciale pentru agenții economici. Potrivit acesteia, atât mediul de afaceri, cât și cetățenii consideră că necesitatea stării de urgență „s-a epuizat”.
În replică, vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman, lideră a fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate, a subliniat că măsura rămâne justificată în contextul riscurilor persistente din sectorul energetic. Ea a menționat că, deși linia Isaccea–Vulcănești a fost reparată, Guvernul continuă să monitorizeze situația și să intervină pentru stabilizarea prețurilor.
„Starea de urgență nu este o oportunitate politică, ci o măsură de securitate energetică”, a punctat Doina Gherman, adăugând că Executivul va prezenta informații actualizate în perioada următoare.
În final, propunerea de audiere a premierului nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată.
Totodată, în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Alexandru Munteanu a anunțat că intenționează să solicite Parlamentului, săptămâna viitoare, anularea stării de urgență, instituită pe 25 martie pentru o perioadă de 60 de zile.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
