Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a susținut astăzi o conferință de presă în care a comentat vizita sa recentă la Roma și reacțiile din presa de acasă. El a subliniat că prezența sa în Italia a stârnit imediat reacții puternice din partea unor instituții media și a așa-numiților analiști, pe care primarul i-a catalogat ca fiind loiali partidului PAS.
„Toate aceste reacții au venit imediat, din primele minute, cu scopul de a nega și a califica vizita mea și activitățile mele. Este clar că interdicția mea are motivații politice și urmărește să-mi afecteze cariera, în condițiile în care ratingul meu crește zilnic, inclusiv în rândul alegătorilor de dreapta”, a declarat Ceban.
Edilul a explicat că, deși au intervenit și Ministerul de Externe al României și presa italiană, autoritățile italiene au oferit toate clarificările necesare privind vizita sa, arătând transparență totală. „Nu prezint pericol pentru Europa, pentru nicio țară sau pentru Republica Moldova. Îmi iubesc țara și muncesc pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor”, a adăugat primarul.
Ceban a vorbit și despre provocările interne, subliniind necesitatea reformelor și a integrării în Uniunea Europeană: „Singura cale de dezvoltare a Republicii Moldova este integrarea europeană. Trebuie să valorificăm oportunitățile și să avem grijă de oameni – pensii mai bune, salarii mai bune și condiții pentru ca tinerii să rămână în țară”.
Primarul a criticat și modul în care sunt gestionate resursele energetice: „Republica Moldova achiziționează gazele naturale din aceeași sursă din ultimii 30 de ani, doar prin intermediari, iar costurile suplimentare ajung în buzunarele altora”.
În final, Ion Ceban a reafirmat că va continua să lucreze pentru cetățeni și că deciziile politice împotriva sa vor fi evaluate de alegători la scrutinul din 28 septembrie.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!