Cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj în memoria celor care au avut de suferit în urma acestei tragedii inimaginabile.
„Pe 27 ianuarie comemorăm victimele Holocaustului – o tragedie a cărei amintire ne umple și astăzi de groază. Șase milioane de evrei au fost uciși doar pentru că erau evrei, alături de romi, persoane cu dizabilități și alți oameni omorâți doar pentru că erau considerați diferiți. O tragedie care a început cu ura, cu excluderea și cu tăcerea complice în fața suferinței”, a menționat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a amintit că în 2026 se împlinesc 85 de ani de la începutul Holocaustului pe teritoriul țării noastre, accentuând că nu avem dreptul să îi uităm pe cei care au fost deportați, umiliți, împușcați sau lăsați să moară de foame și de frig. Șefa statului a reiterat și că o simplă comemorare nu este suficientă. „Niciodată din nou este o responsabilitate zilnică, a fiecăruia dintre noi – prin respingerea urii, apărarea demnității umane și curajul de a ridica vocea împotriva nedreptății”, a subliniat Președinta Maia Sandu.
În cadrul vizitei pe care o efectuează la Strasbourg, șefa statului va participa astăzi, 27 ianuarie, la ceremonia dedicată memoriei victimelor Holocaustului, organizată de Consiliul Europei.





Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!